Polonia şi Ungaria vor să pună bazele unei bănci regionale în Europa Centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a declarat că Polonia şi Ungaria au iniţiat discuţii pentru înfiinţarea unei bănci de dezvoltare regională în vederea stimulării investiţiilor în infrastructura din Europa Centrală. În acest proiect ar putea să se implice Slovacia şi Cehia.

Premierul polonez i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru implicarea personală în dezvoltarea relaţiilor polono-ungare.

Miercuri premierul Poloniei s-a întâlnit la Budapesta cu omologul său maghiar, Viktor Orban, pentru a discuta chestiuni ce ţin de dezvoltarea politico-economică dinte cele două state.

"I-am confirmat cu certitudine [premierului Orban] că suntem interesaţi. Dacă cehii şi slovacii vor răspunde pozitiv, putem înfiinţa rapid această bancă", a  punctat Morawiecki, fără a oferi mai multe detalii.

Ungaria şi Polonia vor să aibă influenţă mai mare la nivelul Uniunii Europene, în contextul în care ambele ţări sunt criticate de Bruxelles pentru încălcarea normelor democratice, informează publicaţia EUObserver.

 "Vrem să avem o voce mai puternică, în contextul în care ţările noastre au o viziune despre viitorul Europei", au declarat, la Budapesta, Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki.

 Viktor Orban şi Mateusz Morawiecki au reiterat că se opun cotelor pentru distribuirea imigranţilor extracomunitari stabilite la nivelul Uniunii Europene.

"Democraţia a fost restabilită în Austria întrucât austriecii ce resping imigraţia au ales un guvern care nu vrea imigraţie. Acesta va fi cazul în toate ţările din Europa şi cred că este doar o chestiune de timp", a afirmat Viktor Orban.

Mateusz Morawiecki a apreciat că tema imigraţiei, pe care o consideră asociată suveranităţii naţionale, a devenit "mai fierbinte" în Uniunea Europeană. "Şi se pare că merge în direcţia noastră", a spus el.

Viktor Orban a semnalat deja că se opune eventualelor sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Poloniei.

Noul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, s-a deplasat miercuri în Ungaria. 

Este prima vizită în străinătate efectuată de Mateusz Morawiecki de la instalarea în funcţie. Vizita intervine în contextul în care Comisia Europeană a lansat procedura de sancţionare a Poloniei din cauza nerespectării valorilor democratice şi normelor statului de drept.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite