În loc să rămână în perplexitatea generată de vizita lui George Friedman -  care i-a indus în eroare doar pe cei ce se uită, cu evlavie, nu deferenţă critică, peste Ocean - sau în deprimarea, vizibilă, la unii pesimişti autohtoni şi de peste Prut, care mai că nu i-au făcut statuie lui Matthew Rojanski, alt aruncător de fumigene, expirate, dar valabile pe timpul Războiului Rece, cei doritori să înţeleagă rostul robust, al României, ar trebui să monitorizeze vizitele şi declaraţiile lui Anders Fogh Rasmussen.

Un european care nu vorbeşte în nume propriu, nici al unui partid, sau al unei ţări. 

Este singurul decident politic, de la Cartierul General al NATO, care îşi face agenda zilnică, precum şi cea pe termen mediu şi lung, doar pe baza unor dialoguri frecvente, cu toţi şefii de state aliate, sau, după caz, de guverne.

Anders Fogh Rasmussen este cel care a dat un semnal clar Rusiei - stat european care merită respectat DOAR dacă acordă tratamentul similar celorlate ţări europene, nemembre ale umilitoarei Comunităţi de State   (In)dependente, tutelată feudal de către Kremlin -, la Summitul NATO, de la Lisabona, conform căruia Republica Moldova, chiar dacă are un statut neutru, se va bucura de protecţia Alianţei Nord-Atlantice.

Delimitare clară a spaţiului de interes strategic al NATO. Până la Nistru. 

Frontiera răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice fiind consolidată, în nord, de Polonia, la sud, de România. 

Pe timpul vizitei sale, la Varşovia, secretarul general al NATO s-a întâlnit cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, cu ministrul afacerilor externe, Radoslaw Sikorski şi cu ministrul apărării, Tomasz Siemoniak. 

Acelaşi lucru l-a făcut şi în România. Unde însă a fost invitat să se adreseze unei audienţe din mediul universitar, deci nu a ţinut un discurs pentru un public ţintă similar celui de la Academia Naţională de Apărare din Polonia. Cum ar fi fost util şi onorant - pentru oaspete şi asistenţă - să se adreseze cursanţilor Universităţii Naţionale de Apărare, din Bucureşti.

La fel de interesaţi de dinamica Alianţei, ca şi camarazii lor polonezi.

Apoi, ceea ce nu s-a întâmplat în capitala noastră s-a inclus pe agenda vizitei în aceea poloneză. 

Un briefing de presă comun, al secretarului general al NATO, cu ministrul afacerilor externe, Radoslaw Sikorski şi cu ministrul apărării, Tomasz Siemoniak, la Palatul Przezdziecki.

Briefing planificat după întâlnirea, cu presa, a lui Rasmussen şi Komorowski. 

După cum se ştie, în România a fost doar o conferinţă de presă comună cu preşedintele ţării.

Amintirea verii politice toride, din anul 2012, fiind după cum se vede încă vie, la nivelul cel mai înalt, din NATO. 

Conform unui bun obicei, de relaţii publice, pe care l-a instituit de când se află în fruntea Alianţei, secretarul general a avut un mesaj filmat la Varşovia, pentru blogul său, de pe website-ul NATO. 

Unul axat pe modalităţile practice de întărire a Alianţei.

Deci, nu de disoluţie a acesteia. 

Rasmussen a apreciat contribuţia puternică a Poloniei, la operaţiunile NATO. Atât în Kosovo, cât şi în Afganistan. Unde sunt prezenţi şi militari din România.

El a remarcat curajul şi distincţia profesioniştilor militari polonezi, care acţionează acolo alături de alţi aliaţi şi parteneri.

Inclusiv pentru siguranţa Europei şi a tuturor aliaţilor din NATO.

Evident că nu împotriva Chinei.

Fapt inedit, secretarul general al NATO a mulţumit Poloniei deoarece alocă mai multe resurse financiare, pentru ca forţele armate poloneze să fie mai bine echipate, mai rapid dislocabile, în teatrele de operaţiuni militare. Nu ieri. Ci azi. Şi mâine. 

Aspect posibil prin alocarea a aproape 2%, din Produsul Intern Brut, pentru apărare. 

Polonia se distinge, pe planul cooperării multinaţionale, inclusiv cu unii vecini, în cadrul Grupului de la Vişegrad, în realizarea unor capabilităţi şi proiecte tipice conceptului de Apărare Inteligentă. 

Rasmussen nu a omis să puncteze şi contribuţia poloneză la sistemul aliat de apărare antirachetă. 

Prin toate aceste modalităţi, în opinia demnitarului venit de la Bruxelles, Polonia ajută la păstrarea unui NATO puternic, angajat la apărarea tuturor aliaţilor, şi capabil să facă faţă provocărilor globale. 

Afirmaţia angajat la apărarea tuturor aliaţilor, fiind un K.O. public la adresa arogantului Friedman. 

În esenţă, asta ajută la construirea unei Europe puternice. 

Nu cu capul plecat spre răsăritul continentului. 

Una ce este capabilă şi doreşte să acţioneze cu o viziune globală, şi care poate, pe plan operaţional, să fie alături de Statele Unite ale Americii, în apărarea valorilor euroatlantice. 

Nu euroasiatice.