Polonezele se pregătesc de grevă din cauza legii avortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste anti-avort în Parlamentul polonez
Proteste anti-avort în Parlamentul polonez

În Polonia se pregăteşte  o grevă a femeilor, în urma unei hotărâri a Tribunalului Constituţional care a introdus o interdicţie aproape totală a avortului în această ţară predominant catolică. Presa internaţională analizează consecinţele.

A fost a şaptea zi consecutivă de demonstraţii împotriva deciziei care a interzis avortul chiar şi pe motive de malformaţii grave, notează BBC. Tensiunile din stradă s-au mutat marţi în Parlament după ce deputatul de stânga Joanna Scheuring-Wielgus a iniţiat o moţiune prin care cerea ca forul legislativ să dezbată un proiect care să facă legea avortului mai permisivă.

Un grup de femei din opoziţie au înconjurat băncile în care stăteau conservatorii şi au afişat bannere pe care scria ”Avort legal!”, în timp ce strigau ”Acesta este război!”.

Liderul partidului aflat la putere, Lege şi Justiţie, Jaroslaw Kaczynski, considerat a fi adevăratul lider care face jocurile, a spus că decizia Curţii Constituţionale este ireversibilă.

El i-a acuzat pe protestatari că încearcă să demoleze Polonia şi le-a cerut polonezilor să apere ”naţiunea şi biserica”.

Liderul partidului ultracatolic şi naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat marţi ''tentative de a distruge'' ţara şi i-a îndemnat pe susţinătorii săi ''să apere bisericile'' împotriva manifestanţilor pro-avort, informează AFP.

Kaczynski, vicepremier responsabil pentru securitate, dar care este considerat principalul factor de decizie în toate chestiunile cele mai importante, a criticat vehement "nihilismul" şi "vulgaritatea" atacurilor care, în opinia sa, "au drept scop distrugerea Poloniei", ţară ataşată valorilor catolicismului.

"Îi îndemn pe toţi membrii PiS şi pe toţi cei care ne susţin să apere bisericile poloneze, cu orice preţ", a declarat Kaczynski într-o alocuţiune televizată.

Un sondaj recent publicat de Gazeta Wyborcza indică faptul că 59% dintre cei chestionaţi cred că noile reglementări privind avortul au mers prea departe. Dintre statele UE, Polonia are cea mai strictă lege în acest domeniu. 

Potrivit Bloomberg, grupul care coordonează în mod vag protestele la nivel local a promis să continue până când guvernul va demisiona. Grupul cere legalizarea avortului şi a educaţiei sexuale, un stat laic, independenţă judiciară şi creşterea finanţării pentru sistemul de sănătate şi întreprinderile afectate de pandemie.

Decizia Poloniei privind avortul reprezintă o interdicţie - dar nu va pune capăt accesului la avort, comentează revista britanică The Conversation. Obţinerea unui avort legal în Polonia durează oricum săptămâni sau luni, din cauza barierelor administrative şi a opoziţiei unor medici.

În unele regiuni din estul Poloniei, este efectiv imposibil să se obţină avortul, deoarece toate instituţiile medicale şi-au declarat obiecţiile de conştiinţă. În alte regiuni, avocaţii raportează că medicii anti-avort întârzie în mod deliberat pacienţii, îi induc în eroare cu privire la dreptul lor legal la avort sau le spun că astfel de proceduri nu sunt disponibile în regiunea lor.

În Polonia este o infracţiune pentru oricine - medic, soţ, prieten, părinte - să ajute o altă persoană să pună capăt unei sarcini, inclusiv ajutând-o să călătorească în străinătate pentru avort. Noile reglementări vor creşte proporţia avorturilor care au loc în condiţii secrete şi nesigure, scrie publicaţia britanică.

Un referendum privind avortul, în circumstanţele actuale, nu ar permite o discuţie reală şi aprofundată, spune avocatul polonez pentru civile Adam Bodnar, într-un interviu pentru Euractiv Polonia.

”Vedem acum două fenomene sociale simultane: pe de o parte, întreruperi secrete ale sarcinii au loc pe teritoriul polonez; pe de altă parte, există „turismul de avort”, în principal în Germania sau Slovacia.

Iniţierea unui referendum privind avortul în condiţiile actuale, în care partidul de guvernământ are posibilităţi nelimitate de propagandă şi control în mass-media publică, nu ar lăsa loc unei discuţii reale şi aprofundate”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite