Poate ar vrea să vadă cum statul francez, atât în perioada unei guvernări de stânga, cât şi acum, în epoca unei drepte reformulate de Emmanuel Macron, a impus măsuri legislative succesive extrem de ferme. Un adevărat program de viziune naţională prelungit într-un răstimp de peste două decenii, în favoarea protecţiei, susţinerii şi dezvoltării sectoarelor strategice ale economiei naţionale. Adică exact cele pe care, după cum ştiţi, noi le-am distrus consecvent şi în urmă, într-o neştiinţă a guvernării de care au profitat toţi aşa-numiţii investitori (români şi străini deopotrivă), acţionând pe principiul „loveşte şi fugi“, în goana după beneficiul momentului, trimis instantaneu în paradisuri fiscale în care i s-a pierdut orice urmă şi orice posibilitate de recuperare.

Francezii anunţă acum că, la jumătatea lunii aprilie, vor prezenta o strategie naţională denumită „Pactul pentru creştere economică şi industriilor“ destinat în principal protejării industriilor franceze declarate a fi de importanţă strategică adăugând listei existente zone noi precum cel al nanotehnologiilor, industriei spaţiale şi al infrastructurilor financiare, inteligenţei artificiale sau stocarea de date. Lista se constituise cu peste două decenii în urmă incluzând industriile de apărare, sănătatea, apa, energia, transporturile şi telecomunicaţiile.

Ce înseamnă, din punct de vedere legislativ, sistemul de protecţie respectiv? În primul rând măsura denumită „opţiunea nucleară“ ce prevede posibilitatea ca statul să anuleze o tranzacţie considerată drept prejudiciabilă pentru interesele naţionale ale Franţei. Apoi, aşa cum se spune că va fi prevăzută în noul decret, o extindere majoră a modalităţilor prin care statul îşi va putea asigura „opţiunea acţiunii de aur“, cea care permite statului să blocheze preluarea de participaţii sau cesiuni ale activelor. Dar şi extinderea prevederilor legislative care să permită statului să achiziţioneze cote mici în acţionariatul unor companii, o participare de 5% fiind astfel suficientă pentru a bloca o scădere a valorii acţiunilor în momentul în care împotriva companiei respective s-ar exercita o tentativă de preluare ostilă.

Interesantă mişcare care trebuie combinată cu un alt anunţ: din punctul de vedere al Franţei, Germaniei şi Italiei, urmează să se reia în forţă ideea lăsată în coadă de peşte la Summitul european de vara trecută, atunci când statele membre au amânat o decizie fermă în privinţa proiectului prezentat de Comisie care prevedea un sistem unic european de control al investiţiilor străine, menit tocmai să protejeze economiile naţionale de valul de achiziţii venit mai ales din partea companiilor chineze, acum foarte solid implantate în toate sectoarele strategice europene, folosind un model de expansiune deja aplicat cu succes în SUA.

Noi ce-am mai avea de apărat prin asemenea legislaţii speciale dacă, din întâmplare, o asemenea preocupare i-ar preocupa şi pe guvernanţii noştri? Păi, spre exemplu, priviţi la lista franceză şi vedeţi ce ne-a mai rămas drept proprietate strategică naţională. Şi vedeţi că ei adaugă mereu pe lista respectivă, alături de sectoare tradiţionale (cum ar fi la noi cel al apelor minerale) cele noi, ţinând de domeniile specifice ce vor deveni prioritare în Europa intrată acum în cea de-a Patra Revoluţie Industrială. În acest sens, aştept cu mare interes ca responsabilul nostru în domeniu, viceprim-ministrul Stănescu, să se pronunţe asupra modului în care vor fi introduse în sistemul dezvoltării naţionale sectoarele nanonotehnologiei, inteligenţei artificiale, al gestionării de realitate virtuală. Sau nu. Şi „NU“ va rămâne. Odată cu noi toţi, la pachet, pentru un simplu viitor de supravieţuire în condiţii extreme.