Poliţia germană a confiscat acuarele atribuite lui Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adolf Hitler FOTO Arhivă
Adolf Hitler FOTO Arhivă

Trei acuarele atribuite fostului lider nazist Adolf Hitler, care urmau să fie licitate la Berlin, au fost confiscate de poliţia germană, scrie BBC.

Lucrările fuseseră puse în vânzare la casa de licitaţii Kloss din Berlin, dar cu suspiciunea de falsuri, potrivit Poliţiei. Acestea redau un peisaj cu un munte, un altul cu un râu şi cel de-al treilea o siluetă stând sub un copac. Preţul de pornire al fiecărei lucrări fusese stabilit la 4.000 de euro. 

Au fost realizate la începutul secolul XX, în perioada în care Hitler, mai târziu vinovat de unele dintre cele mai mari crime din istorie, a lucrat la pictor în Munchen. 

Potrivit BBC, raidul a avut loc în jurul orei locale 10.30 (9.30 GMT) ca urmare a unui pont. 

Poliţia din Berlin a scris pe Twitter că a deschis o anchetă privind "tentativa de fraudă" şi "falsificare de documente". 

Un purtător de cuvânt al Poliţiei, Patricia Brämer, a afirmat pentru BBC că anchetatorii examinează dacă autenticitatea lor a fost "falsificată". Nu au fost făcute arestări. 

Niciun responsabil de la casa de licitaţii Kloss nu a comentat informaţiile. Proprietarii lucrărilor nu au vrut să fie identificaţi. 

"Dacă mergeţi în josul Senei şi vedeţi 100 de artişti, 80 dintre ei vor fi mai buni decât acestea", a spus, pentru Reuters, Heinz-Joachim Maeder, un reprezentant al casei de licitaţii din Berlin. "Valoarea acestor lucrări şi interesul presei este din cauza semnăturii", a adăugat el. 

Cereri pentru aceste lucrări erau aşteptate de la licitatori din Marea Britanie, Scandinavia, Statele Unite şi Rusia. 

Înainte de Primul Război Mondial, Hitler a lucrat la Viena ca muncitor şi artist, desenând cărţi poştale şi tablouri. A fost respins de două ori la Academia de Arte Frumoase din Viena. 

În cartea sa "Mein Kampf", el pretinde că a lucrat trei picturi pe zi. 

În Germania, este legal să vinzi picturi de Hitler atât timp cât nu conţin simboluri naziste. 

Cât timp a fost la putere, Hitler ar fi ordonat strângerea şi distrugerea operelor sale, dar se ştie că există încă câteva sute. Multe dintre ele au fost reţinute de armata americană, care le-a confiscat la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Colecţia nu a fost niciodată expusă. 

Altele se află în colecţii private sau în cele ale unor instituţii. Una dintre cele mai mari este găzduită de Muzeul Internaţiona al Celui de-Al Doilea Război Mondial din SUA. 

În 2014, o acuarelă de la o registratură din Munchen a fost vândută pentru 130.000 de euro (148.000 de dolari) la o licitaţie de la Nurnberg, în sudul Germaniei. Pictura a fost însoţită de un certificat de vânzare şi de o scrisoare semnată de comandantul militar nazist Albert Bromann. Altele au fost licitate pentru preţuri mai mici. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite