Trunchiul decapitat şi fără membre găsit în largul coastelor daneze, identificat ca fiind al jurnalistei dispărute din submarinul inventatorului Peter Madsen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia daneză a anunţat marţi că un trunchi omenesc găsit la malul mării, în Copenhaga, a fost identificat ca fiind al jurnalistei suedeze  Kim Wall, care a murit la bordul submarinului Nautilus, al unui inventator danez, relatează Reuters.

„ADN-urile trunchiului şi al lui Kim Wall se potrivesc”, a anunţat Poliţia din Copenhaga într-un mesaj postat pe Twitter.

„Avem de-a face cu un trunchi ale cărui braţe, picioare şi cap au fost tăiate deliberat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Copenhaga, Jens Moller.

   

Wall a fost văzută ultima oară pe 10 august, plecând într-o călătorie pe un submarin împreună cu inventatorul Peter Madsen.

Submarinul s-a scufundat la câteva ore după ce a început căutarea lui Wall, iar Madsen a fost acuzat de omor prin neglijenţă.

Proprietarul submarinului artizanal danez Nautilus a declarat că jurnalista suedeză dată dispărută din 11 august a murit accidental, la bordul submersibilului şi că i-a aruncat trupul în mare, a anunţat luni poliţia daneză.

El a declarat iniţial că a lăsat-o în siguranţă în apropiere de Copenhaga, însă a spus, ulterior, că a jurnalista a murit într-un accident.

Poliţia din Copenhaga urma să ofere detalii miercuri, într-o conferinţă de presă.

Trunchiul a fost găsit luni. Membrele şi capul au fost tăiate în mod voit, a anunţat poliţia.

Wall, în vârstă de 30 de ani, a fost dată dispărută de prietenul ei, după ce tânăra nu s-a mai întors din călătoria cu submarinul de pe 10 august.

Această jurnalistă independentă voia să scrie un material despre Madsen şisubmarinul său, Nautilus.

Submarinul, dat dispărut, a fost localizat pe 11 august, iar Madsen a fost salvat înainte ca submersibilul să se scufunde.

Poliţia daneză crede că vasul, de aproximativ 40 de tone, a fost scufundat în mod voit de către Madsen, care a fost arestat. El respinge orice faptă reprobabilă.

   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite