Poliţia cehă şi-a anunţat recomandarea în legătură cu premierul Andrei Babis, suspectat de fraudă cu subvenţii europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia cehă a anunţat miercuri că şi-a încheiat ancheta în cazul premierului Andrej Babis şi a recomandat inculparea lui pentru fraudarea a 2 milioane € din fondurile europene.

„Ancheta s-a încheiat, iar dosarul complet a fost trimis procurorului Republicii cu propunerea de punere sub acuzare“, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului din Praga.

Potrivit acestui reprezentant al justiţiei cehe, procurorii responsabili de cazul Babis au nevoie de „mai multe săptămâni, eventual mai multe luni“ pentru a decide asupra actului de acuzare.

Al doilea cel mai bogat om din Cehia, premierul multimiliardar Andrej Babis este vizat de un dosar stufos pentru presupuse deturnări de fonduri în perioada 2007-2008. El şi-ar fi însuşit 2 milioane € din subvenţii destinate micilor întreprinderi pentru a-şi finaliza faimosul complex recreativ „Cuib de berze“.

Riscând între cinci şi zece ani de închisoare, premierul ceh a respins ferm acuzaţiile formulate împotriva sa. El le-a catalogat drept „politizate“ şi un „complot organizat“.

Andrej Babis, considerat un populist de dreapta, conduce un guvern minoritar în coaliţie cu social-democraţii şi cu sprijinul tacit al comuniştilor, o premieră în istoria postcomunistă a Cehiei.

Guvernul său a supravieţuit anul trecut unei moţiuni de cenzură a opoziţiei, după ce presa a dezvăluit că asistenţi ai lui Babis l-ar fi dus pe fiul său, Andrej Babis Jr., în Crimeea, anexată de Rusia, pentru a-l feri de ancheta în afacerea „Cuib de berze“.

În pofida acestui dosar şi unor acuzaţii potrivit cărora ar fi servit ca agent al poliţiei secrete comuniste în anii '80, partidul său ANO este creditat cu primul loc în cazul unor alegeri.

Potrivit unui sondaj realizat în martie-aprilie de către Institutul Kantar CZ pentru televiziunea cehă, ANO beneficiază de susţinerea a 33% dintre persoanele intervievate şi este urmat de Partidul Piraţilor , cu 19% în intenţiile de vot.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite