Planul mercenarilor în Ucraina: o mizerie extrem de periculoasă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băieţii de la BLACKWATER, profesioniştii tăcuţi
Băieţii de la BLACKWATER, profesioniştii tăcuţi

Povestea este foarte gravă şi trebui investigată cu mare atenţie de organismele competente, inclusiv de la NATO,  căci aici e vorba nu numai despre Ucraina, ci despre un eventual şi foarte posibil transfer a unei situaţii de conflict de tipul celor de acum din Irak, Afganistan sau Siria pe teritoriul ţării cu care avem cea mai mare frontieră terestră.

Aş fi avut oarecare dubii dacă relatarea nu ar fi fost făcută de către cei de la TIME. Este devastatoare în sensul că, pentru prima oară pe bază de documente şi mărturii directe, se sugerează că Erik Price, fondatorul BLACKWATER, considerată printre cele mai mari companii private de securitate din lume, a conceput în 2014 un plan pentru a dezvolta o armată privată în Ucraina, angajând un număr mare dintre veteranii care serviseră în armata ucraineană, de preferinţă care luptaseră şi în Donbas şi acum erau liberi de contract. Al doilea element al planului era obţinerea unui control direct asupra unei părţi foarte importante din complexul militar industrial al Ucrainei, atenţia fiind îndreptată mai ales înspre companiile care fabrică piese de avioane militare şi elicoptere.

Planul respectiv a fost finalizat în 2020, iar cei de la TIMES au obţinut chiar varianta completă care sa, incluzând şi câteva anexe aşa cum ar fi planul detaliat pentru crearea "unui consorţiu integrat pentru aviaţia militară" care urma să producă 10 miliarde $ anual în venituri şi investiţii.

Care este problema?

Este una majoră deoarece apariţia în spaţiul ucrainean al unei armate private de dimensiunea, cu logistica şi expertiza excepţională a mercenarilor de la BLACKWATER arată că siuaţia din această ţară poate avea, curând (căci nu se ştie încă soarta proiectului de implantare), o situaţie absolut tragică privind repartiţia surselor de autoritate, denaţionalizând rapid structurile naţionale şi punându-le, pe termen lung, sub o tutelă străină, cea care, în definitiv, vine cu banii şi garantează menţinerea în funcţii a politicienilor de la Kiev precum şi a structurilor sale militare şi de securitate.

Şi nici asta nu este ceva nouă, amintiţi-vă foarte lunga istorie a intervenţiilor americane în susţinerea foarte democraticelor structuri guvernamentale ale dictatorilor militari din America Latină, cei pe care Pablo Neruda îi denumea "muştele de cadavru". Planul "Condor" a legiferat posibilitatea de intervenţie a SUA, sub orice formă, cu orice preţ, iar rezultatele au dus la pagini cu chenar negru în istoria popoarelor respective:

a

Numai că a apărut o problemă: ororile au fost atât de mari încât, de la un moment dat, au depăşit capacitatea locală de supresiune a informaţiei, aşa că politicienii de la Washington au fost obligaţi să organizeze nişte audieri extrem, extrem de neplăcute despre modul în care CIA organizase, sprijinise şi antrenase, chiar pe sol american, agenţi din ţările sud-americane, specializându-i în "procedee avansate de obţinerea informaţiilor"

Asta a dat foarte prost nu numai pentru prestigiul celor de la CIA, ci şi pentru credibilitatea internaţională a SUA, obligând în plus la dezvăluirea unora dintre "bugetele invizibile" care finanţează CIA şi operaţiunile sale speciale, dar şi la publicarea unor liste de nume cu colaboratorii locali din ţările respective, deveniţi evident "tortiţionari" şi "criminali".

Problema este că situaţiile din teren deveneau cu mult mai complexe când trebuia să faci faţă nenumăratelor probleme pe care le ridică o intervenţie de tipul Iran sau Afganistan căci armata, progresiv dar din ce în ce mai vizibil, nu mai dorea să fie asociată cu executarea unor operaţiuni la limita legii sau chiar dincolo de ea. Dar, în paralel, se auzea întrebarea: şi atunci ce facem dacă nu avem soldaţi care să efectueze operaţiunile respective deoarece operatorii CIA nu dispun decât de forţe reduse şi care, oricum, nu ar trebui să fie obligate niciodată să se subordoneze canalelor de comandă militare şi nici să folosească echipamente împreună cu militarii din armata regulată?

Aşa s-a născut realitatea periculoasă şi totuşi unanim acceptată, cea a unităţilor militare private care ucid fără să pună întrebări, care prin contract s-au obligat să nu aibă nici întrebări şi nici remuşcări, cei care răspund doar pe o linie de comandă extrem de strictă - şi asta indicată în contract - şi ignorând pe oricine altcineva, indiferent de funcţie şi rang.

zz

Soluţia se dovedeşte extrem de convenabilă din punct de vedere politic, moral chiar pentru planificatorii militari: se creează - iar acum sunt în dezvoltare exponenţială - asemenea cooperative de securitate cu care se realizează o afacere fabulos de profitabilă: se externalizează din ce în ce mai multe dintre operaţiunile neplăcute, obositoare sau care, la un moment dat, pot implica situaţii în care să se producă incidente de securitate dezvăluind, scuzaţi, cine ştie ce porcării care, doamne fereşte, să creeze vreo vulnerabilitate unui politician.

În consecinţă, dacă vorbim despre Blackwater (ca de altfel toate companiile similare ei) a devenit soluţia optimă oferită pentru asigurarea securităţii unor oficiali, pentru paza unor instalaţii sensibile (civile şi militare) sau ambasade, pentru a asigura pregătirea forţelor armate şi de securitate din ţara gazdă şi, la cerere, să intre în luptă alături de acestea sau, în cazurile serioase, înlocuindu-le complet. Spre exemplu, primul contract al BLACKWATER în Irak a fost în primăvara lui 2003, în valoare de 21 milioane $, pentru un Detaşament Personal de Securitate însoţit de doua elicoptere de luptă pentru protecţia lui Paul Brenner, şeful de atunci al forţelor de ocupaţie din Irak. Doar un an mai târziu, BLACKWATER era una dintre cele trei companii militare de securitate care ofereau servicii de protecţie în Irak, Afganistan, Bosnia şi Israel, în cadrul unui contract de 488 milioane $. În principiu, costul zilnic al operaţiunilor este de 240.000$/zi.

Foarte utilă companie, atâta timp câte realitatea a demonstrat că, într-adevăr, oamenii săi pot face toate treburile care trebuiesc făcute cu discreţie şi pentru care armata sau alte organisme şi unităţi administrative să nu poată fi făcute niciodată responsabile. căci mercenarii nu au însemne care să-i lege de o armată naţională.

Ok, să fie la ei?

Evident că şi acesta este un punct de vedere util şi sănătos când nu ne mai pasă de nimeni şi de nimic şi conflictele se produc departe şi nu ne influenţează cu nimic bunăstarea cotidiană, câtă mai e şi, mai ales, cât mai e. Dar nu-i aşa.

Nu-i aşa deoarece, până acum, am vorbit despre armatele private formate în cazul unor state la limita existenţei legale, cu structuri administrative slabe sau extrem de fluide. Sau a unor state care favorizează apariţia unor unităţi para-militare de "patrioţi îngrijoraţi" care să acţioneze în locul autorităţilor legale.

Dacă aşa ceva se va produce în Ucraina aşa cum visa Erik Price, bunul prieten al lui Trump, suntem oare confruntaţi, la nivel NATO, cu întrebarea dacă, da sau nu, sunt adevărate alte rapoarte, cele vizând trupe BLACKWATER care operează de mai mult timp în Ucraina. Dacă sunt valabile, atunci întrebările sunt enorme, ca şi îngrijorările subsecvente. S-ar putea extinde şi în cazul altor ţări din NATO practica de a angaja companii de mercenari pentru a le rezolva tensiuni interne sau probleme de frontieră, poate în zona Balcanilor, spre exemplu? Sau să privatizeze industria locală de apărare şi managementul bazelor aeriene şi celor navale? Interesantă şi mai ale dramatică perspectivă.

În realitate, o mizerie extrem de periculoasă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite