Planul atentatelor din Catalonia, descris de un inculpat în instanţă. Celula jihadistă viza obiective turistice, dar a pierdut bombele şi a trecut la planul B

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celula jihadistă acuzată de atentatele din Catalonia revendicate de Statul Islamic pregătea un atac cu bombe de anvergură mai mare, la „monumente“, a recunoscut marţi unul dintre principalii suspecţi, relatează AFP.

Timp de o oră şi zece minute, Mohamed Houli Chemlal - un spaniol în vârstă de 21 de ani, născut în enclava sub administraţie spaniolă Melilla, în Africa de Nord - a confirmat în faţa judecătorului madrilen care anchetează aceste atentate, soldate cu 15 morţi şi peste 120 de răniţi, ceea ce a spus poliţiei catalane.

Celula de 12 membri, dintre care opt sunt morţi, pregătea „un atentat mai important“ decât atacurile de la Barcelona şi Cambrils, o staţiune balneară situată la sud-vest de capitala Cataloniei, şi care ar fi vizat „monumente“, „cu ajutorul unor bombe“, potrivit unei surse judiciare.

Judecătorul a decis luni seara să-l încarcereze, la fel ca pe alt suspect, Driss Oukabir, un marocan în vârstă de 27 de ani, locuitor, ca şi el, al orăşelului Ripoll, situat la poalele Pireneilor, unde s-a format celula.

Judecătorul l-a eliberat pe al un al treilea bărbat, care rămâne sub control judiciar, dar împotriva căruia acuzaţiile sunt „subţiri“, Mohamed Aalla, proprietarul altei maşini folosite în al doilea atac, la Cambrils.

El şi-a dat un termen de trei zile pentru a lua o hotărâre cu privire la al patrulea suspect, pe care l-a audiat tot marţi.

image

Suspecţii atentatelor din Barcelona

Cuie şi un text în numele lui Allah

În ordonanţa care justifică aceste hotărâri, se află o serie de detalii până acum necunoscute cu privire la pregătirea precipitată a acestor atentate, după eşuarea unui plan A.

Miercurea trecută suspecţii au aruncat - în mod accidental - în aer o casă în care confecţionau dispozitive explozive, la Alcanar, la sud de Barcelona.

image

Casa distrusă de explozie la Alcanar, în sudul Cataloniei

Între dărâmături, poliţia a descoperit indicii care demonstrează că ei aveau intenţii criminale. „O mare cantitate de butelii de butan, acetonă, apă oxigenată, bicarbonat, o mare cantitate de cuie care urmau să fie folosite ca schije şi detonatoare în vederea declanşării exploziei“.

Unele dintre aceste ingrediente permit fabricarea TATP, un exploziv folosit de Statul Islamic.

Sub moloz, poliţia a descoperit şi textul manuscris, strecurat într-o carte de culoarea verde: „În numele lui Allah... Scurtă scrisoare a soldaţilor Statului Islamic în ţinutul Al-Andalous (Spania, pe când se afla sub dominaţie musulmană) către cruciaţi, cei care urăsc, păcătoşilor...“.

Explozia a ucis un imam în casă, pe Abdelbaki Es Satty, suspectat că a radicalizat grupul, şi „cel puţin“ o a doua persoană, potrivit justiţiei.

Mohamed Houli Chemlal a supravieţuit. El se afla afară, sub verandă, ceea ce l-a salvat.

Planul B

A doua zi, pe 17 august, în lipsa bombelor, a fost declanşat un „plan B“.

O camionetă este închiriată - un Renault Kangoo, însă unul dintre terorişti a fost implicat într-un accident, la ora locală 15.25 (16.25, ora României), nu departe de Cambrils.

O a doua furgonetă, închiriată de Driss Oukabir, va fi folosită două ore mai târziu la Barcelona de către Younes Abouyaaqoub.

image

Furgoneta folosită în atacul de pe Las Ramblas

Făcând zig-zag în viteză pe celebrul bulevard La Ramblas, el a ucis 13 persoane şi a rănit alte peste 120. Acest marocan, în vârstă de 22 de ani, înjunghie mortal, după aceea, un automobilist pentru a-i fura maşina.

Ultimul act are loc în noaptea de joi spre vineri, către ora locală 1.00 (2.00, ora României) la Cambrils - unde cinci membri ai celulei, înarmaţi cu patru cuţite şi o secure, intră cu un Audi A3 al fratelui mai mare al unuia dintre ei în mulţime, mai redusă la acea oră.

Ei sunt împuşcaţi de poliţie după ce au ucis o persoană - cu o lovitură de cuţit - şi au rănit alte şase.

După patru zile de fugă, şoferul camionetei de la Barcelona, Younes Abouyaaqoub, este împuşcat şi  el, luni, de către poliţişti, la Subirats, un sat aflat în mijlocul unei regiuni viticole, la 50 de kilometri de Barcelona.

În faţa judecătorului, Mohamed Houli Chemlal a căutat să arunce responsabilitatea atacurilor asupra imamului marocan ucis în explozia casei la Alcanar.

Încarcerarea sa şi a lui Driss Oukabir a închis primul capitol al anchetei cu privire la aceste atacuri care au zguduit Spania după mai bine de şapte ani de la un atentat major, însă poliţia continuă să ancheteze cu privire la posibile ramificaţii internaţionale ale celulei.

Cel puţin unul dintre suspecţi s-a dus la Zurich în decembrie, potrivit poliţiei federale elveţiene.

De asemenea, bilete de avion către Bruxelles pe numele imamului au fost găsite la Alcanar.

Iar automobilul Audi A3 folosit la Cambrils a fost surprins în apropiere de Paris de un radar, pe 12 august, cu patru persoane la bord, potrivit ministrului francez de Interne Gérard Collomb.

Ministrul francez urmează să-l primească miercuri, îla Paris, pe omologul său Juan Ignacio Zoido.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite