Peste 700 de primari din Catalonia sfidează Guvernul de la Madrid şi îşi manifestă hotărârea de a organiza referendumul de autodeterminare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primari din Catalonia reuniţi pentru a-şi afirma dorinţa de a organiza referendumul privind separarea de Spania FOTO AFP
Primari din Catalonia reuniţi pentru a-şi afirma dorinţa de a organiza referendumul privind separarea de Spania FOTO AFP

Peste 700 dintre cei 948 de primari ai Cataloniei şi-au exprimat sâmbătă la Barcelona - unde au strigat „Noi vom vota!“ şi „Independenţă!“ - hotărârea de a organiza un referendum pe tema autodeterminării regiunii lor, în pofida faptului că riscă să fie puşi sub urmărire penală.

Guvernul spaniol s-a angajat să împiedice acest referendum, declarat anticonstituţional de către justiţie. Însă peste două teimi dintre primarii catalani s-au angajat deja să participe la desfăşurarea votului, convocat pe 1 octombrie de către Executivul care doreşte independenţa acestei regiuni situate în nord-estul Spaniei, relatează agenţia France-Presse, preluată de news.ro.

Agitându-şi solemn bastonul de primar, edilii, adunaţi la sediul Guvernului regional, au cântat imnul catalan, „Els segadors“.

Parchetul General al Spaniei le-a ordonat miercuri procurorilor Cataloniei să-i citeze să compară pe primarii pregătiţi să coopereze „la organizarea scrutinului ilegal“, cu scopul de a-i inculpa. Dacă nu răspund citaţiei, ei pot să fie arestaţi.

Şeful Guvernului regional Carles Puigdemont, care i-a primit, a răspuns „ameninţărilor“ şefului Guvernului spaniol Mariano Rajoy: „Nu subestimaţi forţa poporului Cataloniei“.

Rajoy le-a transmis vineri separatiştilor: „Nu subestimaţi forţa democraţiei spaniole... Statul de drept funcţionează“.

„Noi nu suntem infractori“, au declarat numeroşi aleşi, inclusiv Josep Sole, în vârstă de 74 de ani, primarul satului La Maso, cu 300 de locuitori, membru al Asociaţiei municipalităţilor, care susţinE independenţa. El a declarat pentru AFP că „doarme FOARTE liniştit“, în pofida riscului inculpării.

„Sunt ani de zile de când catalanii cer mai multă putere, mai ales în materie fiscală“, a spus el, apărându-le „dreptul de a vota“.

Separatiştii sunt majoritari în Parlamentul regional din 2015, însă societatea catalană este foarte împărţită pe tema problemei independenţei, potrivit sondajelor.

În alegerile regionale din 2015, susţinătorii independenţei au obţinut 47,6% din sufragii, iar tabăra care susţine rămânerea în Spania 51,28%.

În schimb, o majoritate a catalanilor doreşte să se poată exprima printr-un referendum.

Primarul de stânga al Barcelonei - un oraş cu 1,6 milioane de locuitori în care susţinătorii independenţei sunt minoritari - şi-a exprimat sâmbătă „solidaritatea“ faţă de primarii pro-referendum, primindu-i la primărie.

Ada Colau se abţine să se implice în mod direct în organizarea votului, însă a anunţat săptămâna aceasta că locuitorii Barcelonei vor putea să voteze pe 1 octombrie, fără să explice cum. Puigdemont a declarat ulterior că a ajuns la un acord cu ea.

În schimb, forţele de ordine au percheziţionat în ultimele zile tipografii şi sediile mai multor publicaţii din Catalonia, fiind în căutarea buletinelor de vot şi urnelor care urmează să fie folosite pentru referendum.

Guvernul de Madrid încearcă să evite o criză politică, chiar dacă nu va recunoaşte rezultatul scrutinului.

Separatiştii şi-au lansat campania joi şi se aşteaptă să câştige. De cealaltă parte, Madridul nu face campanie şi nici nu recomandă participarea la vot.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite