„Pentru numele lui Dumnezeu, plecaţi acasă!“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
captura

„A venit momentul să pun capăt prezenţei voastre în acest loc pe care l-aţi dezonorat prin dispreţul vostru faţă de orice virtute şi l-aţi profanat prin practicarea tuturor viciilor.

Sunteţi o facţiune şi duşmani ai oricărei bune guvernări.

Sunteţi o haită de mercenari nenorociţi şi aţi vrea, asemenea lui Esau, să vă vindeţi ţara pentru un blid de ciorbă şi, ca Iuda, să-l trădaţi pe Dumnezeu pentru un pumn de monede.

V-a mai rămas oare o singură virtute, mai există oare vreun viciu pe care să nu-l fi practicat? Nu sunteţi mai credincioşi decât calul meu. Aurul vă este Dumnezeu, care dintre voi nu şi-a vândut conştiinţa în schimbul unei mite? Este oare printre voi măcar unul căruia să-i pese de binele Commonwealth-ului?

Voi, prostituate sordide, nu aţi profanat acest loc sacru şi nu aţi transformat acest templu al lui Dumnezeu într-o vizuină de hoţi prin principiile voastre imorale şi comportomentul vostru de răufăcători?

Aţi devenit intolerabil de odioşi întregii naţiuni. Sunteţi aici împuterniciţi de popor pentru a-i lecui durerile şi, în schimb, voi înşivă aţi devenit cea mai mare durere.

Ţara mă cheamă să curăţ acest grajd al lui Augias, punând punct procedurilor voastre imorale în acest loc şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu puterea pe care el mi-a dat-o, am venit aici să fac exact acest lucru.

Vă poruncesc să plecaţi imediat din acest loc sau vă veţi pierde imediat viaţa.

Duceţi-vă! Afară cu Voi! Grăbiţi-vă! Voi, sclavi nemernici, dispăreţi! Scoateţi afară zorzoanele şi ferecaţi uşile.

În numele lui Dumnezeu, plecaţi!"

captura

Acesta a fost, pe 20 aprilie 1653, discursul prin care Oliver Cromwell a decis dizolvarea Parlamentului, după ce membrii săi încercaseră rămânerea în şedinţă după o înţelegere de dizolvare a adunării şi ca urmare a eşecului de a formula textul unei Constituţii. Pentru ca argumentele sale să fie şi mai convingătoare, Cromwell a venit însoţit de un grup de 40 de soldaţi înarmaţi cu muschete. Va fi Lord Protector, prima persoană din istoria Angliei care să poarte acest titlu şi care să nu facă parte din familia regală. Moare în 1658. Dizolvarea Parlamentului a fost un act de forţă care urma altor episoade de acest fel, căci regele Carol I îl dizolvase de trei ori între 1625-1629. Unul dintre motivele pentru care a fost condamnat la moarte şi decapitat pe 30 ianuarie 1649. Oliver Cromwell fiind unul dintre principalii actori ai momentului. Devenind, foarte rapid, actorul decisiv în procesul şi condamnarea monarhului şi apoi în tranformarea statului într-o Republică Federală (Commonwealth).

captura

Gravură 1661: ceremonia execuţiei post mortem a cadavrelor lui Cromwell, Ireton şi Bradshaw.

Moare în septembrie 1658, iar este reinstaurată în 1660. În ianuarie 1961, cadavrul său (împreună cu cele ale lui Henr Ireton şi Joh Bradshaw), este deshumat şi, declarat fiind regicid, este dus la Tybur unde este spânzurat apoi decapitat într-o cereminie stranie şi oribilă. Imediat după asta, capul este pus în vârful unei suliţe şi pus demonstrativ în faţă la Westminster Hall, rămânând acolo încă 20 de ani, până a fost dat jos de o furtună. A fost înhumat la 300 de ani după aceea, în 1960, în Sussex.

captura

Statuia lui Cromwell la Westminster Palace

Un cronicar al vremii spunea, pe bună dreptate, că nu putea să existe un epitaf mai bun decât ceea ce scrisese Cromwell doar cu puţin timp înainte de moartea sa: "Nu te încrede în strigătele de entuziasm ale mulţimii, aceiaşi oameni s-ar comporta exact la fel dacă ai merge pe drumul spre spânzurătoare".

Mi-am amintit de acest episod istoric, asistând cu stupoare la modul în care, peste secole, reapare un scandal care poate afecta grav reputaţia Parlamentului britanic. Geoffrey Cox, consilierul juridic al guvernului, afirmă acum că "Parlamentul e mort! Nu ar mai trebui să fie în sesiune!" , iar Jacob Rees-Mogg, liderul grupului conservator din Camera Comunelor, a caracterizat decizia Curţii Supreme de Justiţie a Marii Britanii drept "o lovitură de stat constituţională". Şi, poate simbolic, cel mai important gest politic, Boris Johnson, după ce a constatat existenţa unui „Parlament paralizat“, a încercat un joc extrem de riscant, la lima imaginabilului, atunci când, făcând referinţă la asasinarea deputatei Jo Cox de către un membru al extremei-drepte cu o săptămână înainte de Referendum, „cel mai bun mod de a onora memoria lui Jo Cox şi a aduce ţara la consens este, după părerea mea, de a îndeplini Brexit-ul“. Adică exact în ceea ce nu credea Jo Cox, militantă anti-Brexit şi devenită victimă a extremiştilor de dreapta pentru convingerile sale.

Să fie doar un moment de furie sau o ameninţarea este reală? Prim-ministrul le-a transmis oponenţilor săi că „pentru rebelii BREXIT  va veni ziua răfuielii! atunci când vor fi puşi în faţa electoratului“. Şi astfel începe faza finală a unei bătălii care, din dezbatere politică din ce ce în ce mai aprinsă, a degenerat într-o chestiune personală şi de simplă supravieţuire. Din acest moment, avem semnalul clar că nu mai există limite şi că totul nu se va termina decât prin distrugerea completă a inamicului. Nu mai există nimic altceva, deja chestiunea BREXIT nu mai este decât un moment uitat al debutului conflictului, acum suntem în faza «care pe care» şi pare foarte limpede că nu mai există cale de compromis.

Asta ne duce spre constatarea cea mai gravă, anume că, acolo şi nu numai acolo, bătălia politică (acum în UK şi SUA) tinde să se dezvolte în forme de violenţă cu totul neobişnuite pentru societăţile occidentale moderne, cele care au introdus conceptul de „bună guvernare“, vorbind, dacă vă aduceţi aminte, despre echilibru, respect şi cooperare între puterile statului. Cât de departe pot merge lucrurile şi unde se va opri acest demers al unor lideri politici de a-şi consolida puterea cu orice mijloc?

Întrebarea asta era ridicolă şi provocatoare acum câţiva ani. Acum, nu face decât să reflecte realitatea unor sisteme care ameninţă să se destabilizeze şi care, oricum, transmit lumii întregi că democraţia poate să derapeze rău de tot şi că, pe fond, tot ce conteză este cine ajunge să controleze pârghiile puterii. Şi cine, la mare nevoie, dispune şi de soldaţii care sunt, după cum a demonstrat istoria, cea mai bună formă de a impunere a convingerilor personale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite