Penelope Fillon, audiată în legătură cu angajarea ei fictivă ca asistent parlamentar. Soţul său, François Fillon, convocat şi el de judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia prezidenţiabilului Francois Fillon a fost chemată pentru audieri miercuri dimineaţă cu privire la angajarea ei fictivă ca asistent parlament şi colaborator la o revistă literară. De asemenea, candidatul Les Republicans la preşedinţia Franţei a fost citat de către judecătorii de instrucţie în legătură cu aceeaşi anchetă, transmite Reuters.

François Fillon şi-a anulat abrupt prezenţa la târgul agricol din Paris, iar echipa de campanie a prezidenţiabilului a anunţat că acesta va face o declaraţie oficială la ora locală 12.00 (13.00 ora României).

Săptămâna trecută, procurorii francezi au cerut în instanţă deschiderea unui dosar cu privire la presupusele angajări fictive făcute de către prezidenţiabilul dreptei de la Les Republicans, Francois Fillon. 

Acesta este acuzat că şi-a plătit cu până la 900.000 de euro soţia, însă aceasta nu a muncit niciodată, iar aceste angajări fictive ar putea să se extindă şi la nivelul celor doi copii ai săi.

Francois Fillon a dezminţit toate acuzaţiile care i se aduc cu privire la angajarea fictivă a soţiei sale, Penelope.

Jurnaliştii francezi au susţinut că fostul prim-ministru conservator şi-a plătit soţia cu mii de euro pentru a lucra ca asistentă parlamentară şi colaboratoare la o revistă literară, însă toate angajările aceteia sunt fictive.

Penelope Fillon ar fi primit peste 900.000 de euro ca urmare a celor două angajări fictive. Iniţial, suma vehiculată era de 500.000 de euro.

Însă, candidatul dreptei a denunţat în schimb o ”lovitură de stat instituţională din partea stângii” asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din Franţa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite