Pedepse pentru premieri

José Socrates, Adrian Năstase, Janez, Jansa, Silvio Berlusconi sunt câţiva dintre premierii europeni corupţi condamnaţi ai Europei   FOTO Colaj Adevărul

Fostul premier portughez José Socrates a fost arestat, zilele trecute, fiind acuzat de fraudă fiscală, spălare de bani şi corupţie. Iniţial, presa a speculat că ar fi fost implicat în afacerea „vizelor de aur”, adică în acordarea ilegală de permise de şedere în Portugalia unor investitori străini din afara UE.

S-a aflat, apoi, că este vorba despre altceva, şi anume despre plata a două milioane de euro, pentru un apartament din Paris. Acesta ar fi fost folosit de Socrates, în 2012, la un an după ce liderul socialist plecase de la putere şi se înscrisese la Institutul de Studii Politice din capitala Franţei, pentru a urma cursuri de filosofie politică. Parcursul educaţional al lui Socrates a făcut deja obiectul unor controverse, fiindcă el a întrerupt mai multe programe universitare pe care le începuse în anii optzeci şi nouăzeci, iar certificatele obţinute i-au fost contestate.

Nu e singurul premier european anchetat în ultimii ani.

Cazul lui Adrian Năstase ne este bine cunoscut. Fostul prim-ministru al României a fost chiar condamnat la închisoare de două ori: prima dată, la 2 ani, pentru corupţie (dosarul Trofeul Calităţii), iar a doua oară - la patru ani, pentru luare de mită şi şantaj (dosarul Zambaccian). A executat o parte din pedepse, unul dintre motivele eliberării sale înainte de termen fiind alcătuirea a trei „lucrări ştiinţifice” în penitenciar.

Ambiţia ştiinţifică şi corupţia par a forma un cuplu în cazul unor politicieni. Nu e, totuşi, o regulă.

Să revenim, însă, la pedepsele pentru premieri. În vara lui 2013, a fost condamnat la doi ani de detenţie Janez Jansa, care a condus guvernul sloven din 2004 în 2008 şi din februarie 2012 în martie anul trecut. El a fost acuzat că, împreună cu doi complici, a primit mită 2 milioane de euro, pentru a facilita încheierea unui contract cu o firmă finlandeză, pentru livrarea unor echipamente militare.

Un fost prim-ministru croat este şi el întemniţat: e vorba despre Ivo Sanader, condamnat în 2012 la zece ani de detenţie, după ce a fost arestat în Austria. A fost acuzat de aranjarea unui împrumut la o bancă vieneză, ca şi de primirea a 10 milioane de euro mită de la firma MOL, apoi de alte şi alte fapte de corupţie. În vara lui 2014, Curtea Supremă i-a redus pedeapsa la 8 ani şi jumătate.

Italianul Silvio Berlusconi a fost acuzat de multe ori că a încălcat legea. În august 2013, a fost condamnat definitiv pentru fraudă fiscală. Era vorba despre falsificarea preţurilor pentru achiziţionarea unor filme de către unul din canalele tv pe care le deţine, ca şi despre ascunderea unor sume mari de bani în paradisuri fiscale. Pus să aleagă între diverse pedepse, fostul prim-ministru de la Roma a ales să muncească în folosul comunităţii, ajutând bolnavii de Alzheimer dintr-un centru de îngrijire de la Cesano Boscone.

Şi Franţa a cunoscut, acum un deceniu, condamnarea unui fost premier: este vorba despre Alain Juppé. Acesta a primit 18 luni de închisoare cu suspendare şi 10 ani interdicţie de a fi ales, pentru implicare în crearea unor posturi fictive la Primăria din Paris. Ulterior, pedeapsa i-a fost diminuată la 14 luni de detenţie şi un an de ineligibilitate. În perioada cu pricina, a mers în Canada, ca profesor. A revenit, apoi, la primăria din Bordeaux, pe care a cucerit-o fără probleme. În vremea lui Sarkozy, a fost ministru de externe, iar după ce acesta a pierdut preşedinţia în faţa lui Hollande, Juppé a devenit prezidenţiabilul dreptei franceze creditat cu cele mai multe şanse. Până deunăzi, când Sarkozy a revenit în viaţa politică.

Nici Germania nu a scăpat de scandalurile de corupţie la nivel foarte înalt. Artizan al reunificării Germaniei, cancelarul Helmut Kohl a fost acuzat, la un an după pierderea cancelariei, că a acceptat transferarea ilegală a două milioane de mărci în conturile CDU. Investigaţia procurorilor a fost oprită în 2001, după ce Kohl a acceptat să plătească aproape 150 de mii de euro - jumătate către guvernul german, iar jumătate către o fundaţie caritabilă - conform unei proceduri prevăzute de codurile nemţeşti. În anii din urmă, liderul creştin-democrat a fost reabilitat de colegii săi.

Revenind în actualitate, să spunem că există şi dosare în curs sau, şi mai numeroase, scandaluri de corupţie care vizează membri ai guvernelor, nu premierii. Astfel, Petr Necas, care a condus executivul ceh, a demisionat în iunie 2013, după un scandal de corupţie legat de şefa sa de cabinet, fiind apoi el însuşi acuzat, în februarie 2014, de luare de mită. Pe de altă parte, primul-ministru spaniol Mariano Rajoy şi-a cerut, acum o lună, scuze pentru scandalul de corupţie în care e antrenat Partidul Popular, inclusiv un fost ministru de interne şi secretarul general al formaţiunii de dreapta.

Seria de exemple ar putea fi mult mai lungă. Ideea e, însă, clară: construite în jurul relaţiei dintre executiv şi legislativ, regimurile europene sunt în ultimul deceniu zdruncinate din temelii de judecători. E normal să se întâmple aşa: corupţia ne costă anual circa 120 de miliarde de euro, potrivit estimărilor făcute într-un raport al Comisiei Europene, publicat în februarie 2014. Concluzia documentului era: „nu există zonă liberă de corupţie în Europa”. Asta cam aşa e.