Pedeapsa extremă pe care o primesc soldaţii ruşi care refuză să lupte în Ucraina: „Speranţa este că vor fi ucişi rapid” - Serviciul ucrainean de informaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă / EPA-EFE
Foto Arhivă / EPA-EFE

Militarii ruşi refuză din ce în ce mai mult să lupte în războiul din Ucraina, potrivit direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării. Soldaţii sunt pedepsiţi de comandanţii ruşi şi trimişi în cele mai periculoase zone de pe front pentru a fi ucişi.

Într-o postare pe Telegram, Serviciul ucrainean de informaţii spune că mai multe unităţi ale Regimentului 70 Gărzi Motorizate au refuzat în mod deschis să ia parte la război şi au cerut să fie readuse în zonele în care sunt desfăşurate în mod normal.

Comandanţii unităţilor fac toate eforturile pentru a ascunde cazurile de nesupunere, spune direcţia, în timp ce militarii cei mai necooperanţi sunt „trimişi în cea mai periculoasă zonă a frontului în speranţa că vor fi ucişi rapid”, potrivit postării, scrie BBC.

De asemenea, se precizează că Serviciul Federal de Securitate din Rusia a decis să se infiltreze în unităţile regimentului. BBC nu a putut verifica informaţia.

De-a lungul războiului din Ucraina, armata rusă a întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte nesupunerea soldaţilor. Ministrul britanic al Apărării a anunţat în raportul său zilnic privind invazia din Ucraina, că armata rusă s-a confruntat cu o puternică rezistenţă ucraineană, în special la Mariupol, oraş încercuit timp de zece săptămâni. Moscova a fost deci obligată să facă apel la întăriri, în special provenind din Cecenia.

„Este vorba în majoritate de voluntari şi de membri ai Gărzii naţionale cecene, al cărei rol de bază este să asigure securitatea şefului Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov. Desfăşurarea de unităţi disparate demonstrează dificultăţile în ce priveşte resursele întâmpinate de Rusia şi contribuie la un comandament lipsit de unitate care pune piedici operaţiunilor ruseşti", se poate citi în raport, potrivit La Libre Belgique.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite