Patru ani de închisoare pentru un spaniol care a înjunghiat un român

Patru ani de închisoare pentru un spaniol care a înjunghiat un român

Judecătorul i-a acordat agresorului doar jumătate din pedeapsa cerută de procurori Sursa: Telecinco.es

Cei doi au avut o discuţie în contradictoriu într-un bar, anul trecut, din cauza unei biciclete furate, iar spaniolul a rezolvat diferendul cu un cuţit înfipt în abdomenul românului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Spaniolul Jorge M.F. a acceptat ieri condamnarea de patru ani de închisoare, decisă de Tribunalul din Zaragoza, pentru tentativă de omor, după ce l-a înjunghiat în burtă pe un tânăr de naţionalitate română în urma unei discuţii despre furtul unei biciclete, scrie El Periodico de Aragon. Procuratura ceruse opt ani de închisoare pentru acuzat.

Faptele s-au petrecut în dimineaţa zilei de 15 iulie 2009, într-un bar de pe strada Mariana Pineda, din cartierul Actur. Acuzatul a început o ceartă cu unul din prietenii victimei despre furtul unei biciclete proprietate a acestuia. A ieşit din local, dar s-a întors după câteva minute, pentru a-l provoca pe N.A., care a refuzat să îl însoţească afară. Atunci, acuzatul l-a înjunghiat pe tânărul român în abdomen.

Rana din abdomen nu avea decât trei centimetri adâncime, dar i-a provocat o hemoragie puternică românului, care a pierdut un litru de sânge, i-a perforat mezenterul şi colonul. Dacă nu ar fi fost salvat de medicii de pe ambulanţă la timp, N.A. ar fi decedat, au spus doctorii.

Citeşte pe adevarul.es ce sumă a primit drept despăgubire românul înjunghiat şi de câte zile de îngrijiri medicale a avut nevoie pentru a se vindeca.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: