Patrick Sondenheimer, pilotul-erou al avionului prăbuşit în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pilotul Patrick Sondenheimer fusese înainte căpitan pentru compania-mamă Lufthansa, însă a decis să lucreze pentru Germanwings pentru a petrece mai mult timp cu familia sa FOTO bustle.com
Pilotul Patrick Sondenheimer fusese înainte căpitan pentru compania-mamă Lufthansa, însă a decis să lucreze pentru Germanwings pentru a petrece mai mult timp cu familia sa FOTO bustle.com

Patrick Sondenheimer, pilotul comandant al avionului Germanwings care s-a prăbuşit în Franţa, este considerat erou de germani. Căpitanul zborului 9525 a încercat să pătrundă în cabina de pilotaj cu un topor, după ce copilotul Andreas Lubitz îl încuiase afară şi prăbuşea intenţionat avionul.

Patrick Sondenheimer, căpitanul avionului Airbus A320 care s-a prăbuşit în Alpii francezi, a fost încuiat în afara cabinei de pilotaj de copilotul zborului, Andreas Lubitz, care apoi a prăbuşit intenţionat avionul, potrivit investigatorilor, citaţi de „International Business Times“.

Pilotul Patrick Sondenheimer fusese înainte căpitan pentru compania-mamă Lufthansa, care deţinea Germanwings, pentru care zbura pe rute lungi, notează „The Independent“. Patrick Sondenheimer, tatăl a doi copii, un fiu de trei ani şi o fiică în vârstă de şase ani, s-a mutat la compania low-cost Germanwings pentru că rutele de zbor erau mai scurte decât la Lufthansa, fapt ce îi permitea să petreacă mai mult timp cu familia. El avea peste 6.000 de ore de zbor la activ.

Cu aproximativ 13 minute înaintea prăbuşirii avionului în Franţa, pilotul comandant Patrick Sondenheimer izbea în uşa de la cabina de pilotaj şi striga: „Pentru Dumnezeu, deschide uşa!“, arată înregistrările recuperate din „cutia neagră“ a avionului.

 „Era o persoană pe care te puteai baza. A fost unul dintre cei mai buni piloţi pe care îi aveam”, a declarat pentru Europe 1, un fost coleg de-al lui Patrick Sondenheimer.

Patrick Sondenheimer avea 34 de ani şi era un tată iubitor, potrivit declaraţiilor făcute de bunica sa. „Sunt devastată. Moartea lui a venit atât de brusc şi întreaga mea familie este în stare de şoc“, a declarat femeia, cerând ca presa să respecte viaţa privată a familiei comandantului zborului 9525. „Patrick Sondenheimer merită Medalia de Onoare a Germaniei pentru încercarea sa eroică de a intra în cabina piloţilor", a declarat bunica pentru CNN.

Patrick Sondenheimer, pilotul-erou al Germaniei

Pe măsură ce tot mai multe detalii apar referitor la ultimele momente ale zborului 9525, utilizatorii reţelelor sociale online vorbesc despre pilot ca despre un erou, subliniind faptul că numele copilotului, care în mentalul colectiv este deja sigur vinovat pentru accident, a captat atenţia lumii, pe când cel al eroului Patrick Sondenheimer ar merita de fapt să fie amintit de mass-media, notează Mediafax.

În weekend, tatăl lui Sondenheimer şi alţi membri ai familiei au vizitat un loc special amenajat în memoria victimelor accidentului în Alpii francezi. Francois Balique, primar al localităţii Le Vernet, s-a întâlnit cu familia comandantului de zbor. Balique l-a descris pe tatăl pilotului ca fiind un bărbat dărâmat, care avea multe întrebări despre motivul prăbuşirii avionului.

Anchetatorii nu au spus multe despre pilot, dar au subliniat că pare că ar fi făcut tot ce i-a stat în putere pentru a ajunge înapoi în cabină după ce a fost încuiat în afara ei. 

Procurorul francez Brice Robin, din Marsilia, a declarat săptămâna trecută că „lovituri violente ca şi cum cineva voia să dărâme uşa“ pot fi auzite pe înregistrarea audio. „Probabil şi-a dat seama de ceea ce se întâmplă, iar daca ar fi putut să deschidă acea uşă, ar fi făcut-o“, a declarat Brice Robin, referindu-se la eforturile pilotului comandant Patrick Sondenheimer de a pătrunde în cabina de pilotaj.

Avion prăbuşit în Franţa: noi regulamente pentru piloţi şi copiloţi

Prăbuşirea avionului în Franţa a dat naştere la noi regulamente privind cabinele de pilotaj. De exemplu, Australia a anunţat luni că toate zborurile comerciale trebuie să aibă, în orice moment, cel puţin doi membri ai echipajului înăuntrul cabinei. Alte linii aeriene din Europa şi America de Nord au anunţat modificări similare.

Totuşi, este încă destul de neclar cât de eficiente vor fi aceste noi regulamente atunci când vine vorba de prevenirea unor situaţii asemănătoare. 

Adoptarea acestor reguli este cel mai rapid lucru pe care îl pot face liniile aeriene. Este o regulă uşoară şi nu costă nimic. Într-adevăr, reduce riscul pentru că mai există încă o persoană în cabină, în cazul în care pilotul sau copilotul decide, din diverse motive, să prăbuşească avionul. Însă, dacă cineva e decis să prăbuşească avionul, regula aceasta s-ar putea dovedi mai ineficientă decât credem“, a declarat pentru „International Business Times“ Bill Waldock, profesor de siguranţa aviaţiei la Universitatea Aeronautică Embry-Riddle. 

image
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite