„Paşaportul verde“ european, formulă de salvare sau discriminare suplimentară?

Ceea ce părea o formulă logică de ieşire din criză devine, aşa cum ne-am obişnuit, nu numai sămânţă de scandal între statele membre UE, ci şi o altă probă a imposibilităţii ca liderii europeni, chiar în caz de criză majoră, să poată găsi puterea de a depăşi interesele naţionale.

Are oare dreptate Comisia Europeană să încerce şi această măsură a „paşaportului verde digital“ care să probeze că un cetăţean din UE este vaccinat şi, ca atare, să nu nu mai fie supus procedurilor de control, reconntrol şi carantină prevăzute de legislaţii naţionale? În opinia mea, are dreptate, dar asta nu înseamnă că, din nou, Comisia nu cade în păcatul naivităţii - reale sau jucate - încercând să dea un fel de perspectivă optimistă tocmai ştiind cât de mari sunt diferenţele de poziţii între statele membre, în ideea de a forţa o situaţie în care liderii politici să simtă presiunea străzii, mai precis a oamenilor a căror sursă de trai depinde de sectoarele lovite cel mai greu de pandemie şi care ar putea să fie oarecum resuscitate prin apariţia unui asemenea paşaport digital.

Dar ce se petrece acum este expresia paradoxului existenţial pe baza căruia funcţionează UE şi de aici toate întrebările legate de credibilitatea sa. Săptămâna trecută, doar cu câteva zile în urmă, şefii de state şi de guverne, reuniţi în formatul unui web-summit, tocmai conveniseră că trebuie să se treacă la elaborarea de propuneri pentru asemenea paşapoarte de vaccinare de care să beneficieze orice persoană care a primit un vaccin împotriva COVID-19. Drept care, preşedinta Comisiei s-a conformat şi a anunţat luni că în martie va prezenta o propunere legislativă în acest sens.

Momentul în care s-a declanşat un dublu război.

Primul este cel al declaraţiilor pro şi contra. Pro, evident, din partea unor ţări mediteraneene precum Italia, Spania şi Grecia, care argumentează că paşaportul respectiv va avea ca efect imediat reluarea fluxurilor turistice, balon de oxigen care să pregătească operaţiunile necesare în întreg sectorul hotelier pentru repunerea în mers a industriei turistice. Dar Franţa şi Germania par să fie reticente la această idee, temerea exprimată fiind că, odată paşaportul verde digital funcţional, s-ar putea ca populaţia să resimtă acest lucru ca pe o instaurare, de facto, a vaccinării obligatorii şi că însăşi existenţa paşaportului constituie o discriminare faţă de cei care nu pot primi un vaccin sau nu doresc s-o facă. Paşaportul de acest tip poate să adâncească diferenţele deja foarte sensibile între ţările bogate şi cele sărace deoarece acordă privilegii de călătorie celor vaccinaţi, aşa cum aprecia Amos Garcia, preşedintele asociaţiei spaniole de vaccinologie. El spune că, astfel, s-ar putea adânci „prăpastia socială“ între bogaţi şi săraci nu numai în Europa ci şi în întreaga lume.

Fals, replică Urusula von der Leyen, preşedinta Comiei Europene ca spune că scopul demersului este ca „în mod gradual, să permită cetăţenilor europeni să se mişte liber în UE sau înstrăinătate, pentru muncă sau turism... Vor fi respectate protecţia datelor personael, securitate şi spaţiul personal“.

Nici vorbă! - îi răspunde ministra belgiană a sănătăţii. Sophie Wilmes afirmă că „termenul de «paşaport» este confuz atunci când se vorbeşte despre scopul certificării...în cazul Belgiei, nu există posibilitatea de a lega procesul de vaccinare de libertatea de mişcare în Europa...Respectul principiilor de non-discriminare este cu mult mai important deoarece vaccinarea nu este obligatorie şi nu există încă un acces universal la vaccin“. Alexander De Croo, prim-ministru al Belgiei, este şi el de părere că un asemenea sistem nu trebuie introdus prea repede, oricum „nu e pentru mâine...Nu e o idee foarte bună să începi ca, în interiorul unei naţiuni, să începi să oferi asemenea privilegii. Cu siguranţă nu deoarce populaţia activă, oamenii care călătoresc, de-abia încep să fie vaccinaţi“.

Pe fond, despre ce vorbim?

V-am dat câteva, doar câteva dintre poziţiile contradictorii generate de decizia liderilor europeni. Dar, în spatele jocurilor de suprafaţă, mai este un al doilea război, cu mult mai grav deoarce, după cum auziţi, centrele de expertiză pe plan modial confirmă de-abia acum previziunile făcute de grupurile de analiză şi prelucrare a informaţiilor medicale că am intrat în valul 3 de pandemie şi că urmează, mai ales în SUA, valul al patrulea, pornit de la o dezvoltare, se pare în combinaţie, a tulpinei celei mai virulente, cea britanică, cu varianta braziliană.

Aşa că este posibil ca problema esenţială să nu fie acest paşaport, în definitiv expresia unei realităţi indiscutabile rezultate dintr-o opţiune individuală. Problema reală este că, într-adevăr, ridică bariere între cetăţenii ţărilor bogate şi celor sărace şi crează un "privilegiu de naţionalitate". Chiar aşa şi este din moment ce asistăm la eşecul oricări politici globale asumate unitar în materie de producţie de vaccin şi, apoi, de efectuare de campanii de vaccinare. Realitatea este că, puşi în faţa crizei, liderii politici au reacţionat complet diferit, folosind alte tipuri de criterii şi, apoi, trezindu-se, aşa cum este acum Uniunea Europeană, că depinde în totalitate de bunăvoinţa partenerilor externi, recte a celor americani, iar rezultatele se văd.

Sigur că există programe naţionale de vaccinare, dar sunt lente sau chiar extrem de lente, lâsând timpul ca noiţe vaiante de virus să pătrundă pe pieţe, primejduind grav şi ce s-a făcut până acum din cauza unor eventuale reîmbolnăviri în serie cu una sau mai multe dintre noile tulpini. De aici discuţia urgentă demarată acum şi de ţările europene care vor să atingă cât mai rapid un nivel cât mai mare de vaccinare, inclusiv a populaţiei active şi a copiilor. Chestiunea poate să vi se pară absolut normală şi logică, numai că este imposibilă în condiţiile logistice actuale.

Bătălia reală ţine de geopolitica vaccinurilor şi de acceptarea unuia dintre cele două principii fundamentale şi absolut antinomice: 1. vaccinare pe principii ideologice, refuzând surse externe cu eficacitate confirmată (rusă şi chinezească) 2. acceptăm demersul de urgenţă de tipul celui adoptat de Republica Cehă, Slovacia, Croaţia, Ungaria, Serbia.

În acest sens reamintesc că există declaraţia făcute de Jean-Yves le Drian, ministrul de externe al Franţei, care a spus că "Dacă Sputnik este validat, omologat de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi, în Franţa, de Înalta Autoritate Sanitară, nu va exista un blocaj în privinţa distribuirii lui, dacă vaccinul corespunde normelor ştiinţifice şi exigenţelor de rezistenţă şi control care sunt impuse în Europa. Vaccinurile nu au naţionalitate. Ceea ce contează este să avem un medicament care contează".

În România, premierul Cîţu este ferm: „în momentul în care ai doar un început al campaniei de vaccinare nu poţi să vorbeşti despre un paşaport pentru vaccinare" precizând şi că Guvernul are mandat să discute cu alte guverne în acest sens.

Aşa că ne rămâne doar să aşteptăm, cuminţi şi neputincioşi, ca cineva, de undeva, să decidă ce vom avea de făcut, vaccinaţi sau nu. Aşa şi trebuie, căci mare adevăr zice premierul, dacă n-avem mandat, cum să ne băgăm în treburile stăpânirii?

P.S. În acest context, să nu se supere ministrul nostru al sănătăţii, poate spune cumva ce mandat a avut (sau nu), dat de cine, pentru a susţine poziţia României în videoconferinţa de ieri a miniştrilor europeni ai sănătăţii despre strategiile naţionale de vaccinare? Au fost prezenţi şi cei de la Comisia Europeană, de la Centrul de Prevenţie şi control al bolilor şi ai Agenţiei Europene pentru Medicamente. Reuniune în care s-a discutat mult despre incubatorul HERA , detectarea rapidă de noi variante de Covid-19 şi stadiul procesului de autorizare pentru noi vaccinuri. Care este poziţia României? Este posibil să avem textul intervenţiei ministrului nostru sau deja e trecută la secret?