Partidul la putere în Ucraina cere o remaniere a întregului Guvern. Opoziţia menţine presiunea în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţi din cadrul partidului aflat la putere în Ucraina, Partidul Regiunilor, i-au cerut luni premierului Mikola Azarov să procedeze la o remaniere majoră a Guvernului, din cauza profundei crize politice care afectează ţara de peste trei săptămâni, relatează AFP.

”Noi i-am cerut lui Azarov să remanieze Guvernul în proporţie de 90%”, a declarat luni deputata Anna Gherman la ieşirea de la întâlnire între deputaţi şi premier.

Opoziţia proeuropeană ucraineană menţinea luni presiunea, în stradă, cu o zi înaintea unei vizite a preşedintelui Viktor Ianukovici în Rusia, temându-se că acesta va discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre aderarea Kievului la o uniune vamală condusă de Moscova, relatează AFP.

În cea de a patra săptămână de contestare, câteva mii de prsoane se aflau luni dimineaţa, în zăpadă, în Piaţa Independenţei din Kiev, unde aproximativ 300.000 de persoane au manifestat duminică.

Opoziţia protestează faţă de schimbarea poziţiei puterii ucrainene, care a renunţat la sfârşitul lui noiembrie la semnarea unui acord de asociere cu UE, aflat în pregătire de trei ani, în favoarea unei apropieri de Rusia.

Opoziţia a îndemnat la organizarea de noi manifestaţii marţi, ziua în care Ianukovici urmează să se întâlnească, la Moscova, cu Putin.

Opozanţii îl acuză pe Ianukovici că vrea să ”vândă” Ucraina Rusiei, asociind-o uniunii vamale create de Moscova în fostul spaţiu sovietic.

O serie de acorduri urmează să fie semnate cu această ocazie, dar atât autorităţile ucrainene, cât şi cele ruse, au afirmat că aderarea Ucrainei la această uniune nu se află pe ordinea de zi a vizitei.

”Situaţia va deveni mai clară mâine, când Ianukovici va merge în Rusia”, a declarat pentru AFP un protestatar, la Maidan, Bogdan Baran, venit de Lvov, în vestul Ucrainei.

Consilierul economic al Kremlinului Andrei Belousov a declarat luni că Moscova ar putea acorda un important credit Ucrainei, aflate în recesiune şi riscând falimentul.

”Situaţia din Ucraina este de aşa natură în prezent, încât, fără un credit de la o parte sau alta, ei nu vor putea pur şi simplu să menţină stabilitatea economică”, a declarat el, citat de agenţia oficială Itar-Tass.

”De aceea, nu exclud ca o asemenea cerere să fie adresată şi să fie acordat un credit”, a adăugat el.

În urma amânărilor din partea puterii ucrainene, comisarul european pentru Extindere Stefan Fuele a anunţat duminică faptul că negocierile în vederea unui acord de asociere cu Ucraina au fost suspendate, în lipsa unui ”angajament clar” al preşedintelui ucrainean de a semna acest document.

Premierul ucrainean Mikola Azarov a oferit asigurări duminică asupra faptului că integrarea europeană este în continuare o prioritate.

Citeşte mai multe despre protestele din Ucraina:

Ucraina: După o noapte liniştită, protestatarii au ridicat noi baricade la Kiev, unele înalte de cinci metri

Peste o mie de persoane erau reunite, joi dimineaţă, la Kiev, după o noapte liniştită în Piaţa Independenţei şi la o zi după tentativa de asalt eşuată a forţelor de ordine asupra manifestanţilor proeuropeni.

FOTO Statuia lui Lenin dărâmată la Kiev se vinde la kilogram pe site-urile ucrainene

Fragmente din statuia lui Lenin dărâmată duminică de opozanţii regimului de la Kiev au fost puse în vânzare luni pe mai multe site-uri ucrainene la un preţ de pornire de 6,25 euro pe kilogramul de cuarţit din acest monument, transmite EFE.

Ianukovici se teme de lovitură de stat. Autorităţile ucrainene au lansat o investigaţie pentru „tentativă de preluare a puterii”

Serviciile speciale ucrainene au anunţat, duminică, lansarea unei anchete pentru "tentativă de preluare a puterii" de către unii "politicieni", relatează AFP. "Am declanşat o anchetă pentru acte ilegale care vizau preluarea puterii", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de securitate (SBU), Lada Safonovoa.

„The New York Times“: Oligarhii care trag sforile la Kiev. Interesele ascunse din spatele protestelor din Ucraina

Protestele ample din Ucraina sunt o reflexie fidelă a luptei pentru putere dintre oligarhii ucraineni, care au un cuvânt mult mai greu în faţa guvernanţilor de la Kiev.

FOTO VIDEO Ucraina: sute de mii de oameni au cerut demisia preşedintelui. Protestatarii au dărâmat statuia lui Lenin

Kiev, Ucraina. Aproape jumătate de milion de oameni a blocat capitala ucraineană cerând demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, a cărui apropiere de Kremlin a stârnit manifestaţii antiguvernamentale care continuă de o săptămână fără întrerupere. Protestatarii au dărâmat monumentul lui Vladimir Lenin din centrul capitalei Kiev, un simbol al trecutului sovietic.

Ion Petrescu, analist militar: Zidul Berlinului s-a mutat la Kiev

Moş Nicolae a reinstituit oficial limba română, între Prut şi Nistru. Şi meritul revine, în întregime, patrioţilor din Chişinău. Astfel, teoria imperială răsăriteană, care propovăduia existenţa "limbii moldoveneşti"  a fost spulberată precum Zidul Berlinului. Numai că acesta a renăscut la... Kiev.  Generând riscuri printre care se află şi incredibila, dar posibila secesiune a părţii vestice a Ucrainei.

A început vânătoarea de manifestanţi la Kiev

Universitatea din Kiev a fost somată să furnizeze o listă cu numele studenţilor susceptibili de participare la manifestaţii proeuropene şi împotriva puterii, scrie „Ukrainska Pravda“.

Marius Văcărelu, specialist în geopolitică: Ucraina îşi schimbă istoria

De câteva zile, Kievul este din nou pe prima pagină. Este trendy să zici că ai fost măcar o dată în viaţă prin Ucraina, că ştii bine unde este Piaţa Independenţei, să afirmi cu convingere despre divizarea ţării în câteva zone de influenţă şi să aştepţi să vezi cum se termină jocul început pe 29 – 30 noiembrie.

VIDEO Ce vor protestatarii de la Kiev: „Nu am avut niciodată o ţară a noastră! Ianukovici nu este preşedintele nostru“

Protestele de la Kiev au mobilizat peste 300.000 de oameni frustraţi că preşedintele ţării, Viktor Ianukovici, a refuzat apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană la summit-ul de la Vilnius. În timp ce Primăria oraşului a fost ocupată de protestatari, Ministerul de Interne a decis să deplaseze în Kiev trupe militare din Crimeea.

La viitoarele alegeri prezidenţiale, Viktor Ianukovici poate fi bătut de liderul opoziţiei, Vitali Kliciko

Rating-urile preşedintelui în exerciţiu Viktor Ianukovici şi a liderului partidului de opoziţie UDAR, Vitali Kliciko, practic s-au egalat, potrivit rezultatelor sondajului de opinie realizat de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev.

Boxerul Vitali Kliciko a pus stăpânire pe parlamentul de la Kiev

Aproximativ 20 de deputaţi ai partidului Udar (Lovitura), condus de boxerul ucrainean Vitali Kliciko, au petrecut noaptea în sala de şedinţe a Parlamentului, a cărei activitate a fost împiedicată, începând de marţi, pentru a denunţa încălcarea regulilor de vot, relatează AFP.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite