Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care permite castrarea chimică a pedofililor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul ucrainean a adoptat, joi, o lege care permite folosirea castrării chimice pentru crime de natură sexuală împotriva minorilor.

Legea va viza mii de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, găsiţi vinovaţi pentru violul sau abuzul sexual asupra minorilor. 

Presa ucraineană spune că măsura „implică injectarea unor substanţe care ar trebui să reducă libidoul şi activitatea sexuală“. Procesul este descris ca fiind castrare chimică coercitivă“.

Potrivit datelor oficiale, 321 de copii au fost violaţi în Ucraina în 2017, dar numărul abuzurilor sexuale ale pedofililor ar ajunge, în realitate, la mii.

Şeful poliţiei naţionale, Viceslav Abroskin, a declarat, în această săptămână: „Cinci copii au fost violaţi în patru regiuni din Ucraina... în doar 24 de ore. Şi acestea sunt infracţiuni pe care părinţii le-au raportat poliţiei, în ciuda fricii şi reţinerii de a o face. Putem doar să ne imaginăm câte crime sexuale latente împotriva copiilor avem în ţara noastră“.

Noua lege presupune şi implementarea unui registru public de pedofili încarceraţi pentru viol sau abuz sexual al minorilor. Astfel de infractori vor fi monitorizaţi pe viaţă de către poliţie. O altă măsură presupune ca pedeapsa maximă pentru violarea unui copil să fie crescută de la 12 la 15 ani. Legea a fost adoptată în timpul unei sesiuni speciale a Parlamentului ucrainean.

Oleg Liaşko, liderul Partidului Radical, care a propus măsura castrării, a declarat: „Legea ucraineană nu are o sentinţă pe viaţă sau pedeapsa cu moartea pentru crime sexuale împotriva copiilor. Şi este foarte puţin probabil ca violatorul să nu se întoarcă la îndeletnicirile sale după eliberarea din închisoare“.

Nu se ştie exact ce amestec de substanţe chimice va fi folosit.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite