Parlamentul Greciei a aprobat reformele necesare deblocării ajutorului financiar

Parlamentul Greciei a aprobat reformele necesare deblocării ajutorului financiar

Parlamentul de la Atena FOTO euractiv.com

Parlamentul Greciei a aprobat joi reformele necesare deblocării unei noi tranşe de ajutor financiar internaţional, dar majoritatea parlamentară a guvernului premierului Alexis Tsipras a scăzut la doar trei locuri, după ce doi parlamentari au fost excluşi din grupul coaliţiei, relatează agenţia  Reuters, citată de Mediafax.

Ştiri pe aceeaşi temă

Proiectul de lege, care include reglementări privind arieratele fiscale şi confiscarea locuinţelor în cazul neplăţii ratelor la credite, creează condiţiile pentru încasarea a 2 miliarde de euro din programul de susţinere financiară convenit în vară cu creditorii şi a altor 10 miliarde de euro pentru recapitalizarea celor mai mari patru bănci elene.

Guvernul elen şi creditorii ţării au încheiat marţi un acord referitor la reforme, după mai multe săptămâni de negocieri, măsuri esenţiale pentru finalizarea primei evaluări a noului program de asistenţă financiară în valoare de 86 de miliarde de euro.

Parlamentarii Nikos Nikolopoulos, din partea partidului Grecii Independenţi, şi Stathis Panagoulis, din cadrul partidului Syriza al premierului Tsipras, au refuzat să susţină reformele şi au fost excluşi din grupul coaliţiei.

În acest fel, guvernul mai poate conta pe voturile a 153 de parlamentari, dintr-un total de 300, acesta fiind şi numărul total de voturi cu care proiectul de reforme a fost aprobat.

Un oficial guvernamental a declarat că guvernul este hotărât să continue aplicarea măsurilor prevăzute în programul de susţinere financiară.

Proiectul aprobat joi oferă protecţie faţă de confiscarea locuinţelor pentru circa 60% dintr-un total de 400.000 de proprietari de primă locuinţă ale căror împrumuturi au devenit neperformante în timpul crizei financiare.

Circa 25% dintre împrumutaţi, familii cu venituri sub pragul sărăciei, vor benefica de protecţie totală. Restul vor fi protejaţi timp de trei ani, cu condiţia ca creditele să fie restructurate de către bănci.

Problema a fost un subiect sensibil în discuţiile cu creditorii. Tsipras a promis grecilor că nimeni nu le va confisca locuinţele.

Discuţiile dintre guvern şi creditori vor continua astăzi la Atena, pentru un set suplimentar de reforme. Autorităţile de la Atena au anunţat că vor să finalizeze prima evaluare a programului de reforme, pentru a începe negocierile pentru restructurarea datoriilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările