Parlamentul din Grecia a votat noi disponibilizări în sectorul public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prim-ministrul grec Antonis Samaras a dat asigurări grecilor că ţara se va rederesa. FOTO: RWeuters
Prim-ministrul grec Antonis Samaras a dat asigurări grecilor că ţara se va rederesa. FOTO: RWeuters

Coaliţia de guvernământ din Grecia a votat joi în favoarea unui proiect de lege care vizează noi disponibilizări în sectorul public. În aceeaşi zi, grecii nemulţumiţi s-au adunat în faţa parlamentului de la Atena şi au scandat mesaje de protest faţă de măsurile dure de austeritate.

La puţin timp după miezul nopţii, 153 de parlamentari din totalul celor 293 prezenţi au votat pentru noul proiect de lege, care este o condiţie pentru o nouă tranşă de şapte miliarde de euro din planul de salvare al troicii internaţionale (Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi Fondul Internaţional Monetar), scrie cotidianul elen „Kathimerini”.

Legea prevede mai multe planuri drastice de transfer şi de concedieri a 25.000 de funcţionari din sectorul public, în special profesori şi poliţişti. Planul oficialilor greci a generat proteste şi greve care s-au desfăşurat aproape zilnic timp de o săptămână.

Aproximativ 5.000 de greci au ieşit în stradă miercuri, înainte de votul parlamentarilor, scandând mesaje anti-austeritate. Cu toate acestea, participarea la manifestaţie a fost mult mai redusă decât la protestele de anul trecut.

Pachetul de reforme a fost votat cu doar câteva ore înainte de sosirea ministrului german de Finanţe, Wolfgang  Schaeuble, care vizitează în mod oficial Grecia pentru prima dată de la debutul crizei în 2009. Schaeuble este cel mai activ susţinător european al măsurilor de austeritate, acuzat de greci pentru problemele lor.

Prima reducere de impozit din ultimii patru ani

Înainte de votul parlamentarilor, premierul Antonis Samaras a anunţat prima reducere de impozit din ultimii patru ani, fiind o încercare de a reduce tensiunile din ţară. „Nu ne vom relaxa”, a spus Samaras, într-un anunţ televizat. Şeful guvernului a transmis că Taxa pe Valoare Adăugată în restaurante va fi redusă de la 23% la 13%, începând cu 1 august, cu scopul de a reduce evaziunea fiscală.

„Vom continua să urcăm acest deal, vom ajunge în vârf, care nu este departe şi vor veni zile mai bune pentru poporul nostru”, a declarat prim-ministrul grec. Experţii spun că decizia de reducere a TVA-ului este doar o tentativă simbolică de a oferi o speranţă grecilor, relatează „Kathimerini”.

Grecia are în prezent o rată a şomajului de 27%. Protestele venite din partea populaţiei, în urma măsurilor economice luate de stat, au dus la instabilitatea politică şi a patru guverne în ultimi ani. De asemenea, ţara a început să fie dependentă de împrumuturile furnizate de UE, FMI şi BCE, începând cu mai 2010.

 


Alte ştiri asemănătoare:

Opt ani de austeritate, criza din Grecia rămâne

În 2005, Atena a adoptat primul buget de austeritate. După opt ani şi două împrumuturi de urgenţă în valoare de peste 230 de miliarde de euro, statul cel mai probabil va avea nevoie de încă o restructurare a datoriei.

Grecia: creditorii „speră“ în finalizarea acordului asupra reformelor

Discuţiile dintre Grecia şi creditorii ei s-au încheiat fără un acord final asupra unui pachet de reforme, dar ambele părţi au afirmat că o astfel de înţelegere va fi probabil  finalizată la Bruxelles, înainte de întâlnirea de luni a Eurogrupului.

„Kathimerini“: Nori pe cerul Europei

Grecia nu a fost singură în această criză economică şi lucrurile nu arată mai bine pentru viitorul Europei, ca întreg. La ce să ne aşteptăm în lunile următoare la nivel european? În primul rând Franţa va fi lovită de o furtună mare în toamnă, deoarece societatea şi sistemul politic se zbat în dispreţul lor faţă de reforme.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite