Parlamentul European a votat bugetul Uniunii Europene pe 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European (PE) reunit în sesiune la Strasbourg a votat astăzi bugetul pe anul viitor după multe săptămâni de negocieri cu statele membre care s-au opus creşterii cheltuielilor comunitare în acelaşi timp în care bugetele naţionale trebuiau tăiate din cauza recesiunii.

"Este timpul unei mari victorii", a declarat astăzi, la Strasbourg, preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek după votul pe buget. "Cum ştiţi, nu a fost un compromis uşor. Am făcut mai multe vizite, în Marea Britanie, Olanda, Ungaria care va deţine viitoare preşedinţie, am fost şi în Polonia ca să discutam cum să introducem noile proceduri astfel încât, pe viitor să evităm noile crize", a spus Buzek.

Procesul de adoptare a bugetului UE pe 2011 a fost "dureros şi dificil", a susţinut raportorul PE pe buget, Sidonia Jedrzejewska, menţionând printre cauze "rezistenţa puternică din partea statelor membre care, confruntate cu criza financiară, nu au vrut ca alţi actori să le spună că vor mai mulţi bani pentru fondurile europene".

Noi costuri pentru noi responsabilităţi

Comisia Europeană, Parlamentul Europen şi Consiliul de Miniştri, cele trei cele mai importante instituţii ale UE, se chinuie de pe 30 iunie să se pună de acord în privinţa bugetului pentru anul viitor.

Discuţiile au fost lungi şi încete, pentru că bugetul pentru 2011 nu este unul obişnuit. Noul tratat de la Lisabona dă Parlamentului European mai multă putere de decizie, şi în acelaşi timp introduce Serviciul European Diplomatic Extern, care trebuie să îşi consolideze poziţia şi care are nevoie de finanţare. Toate intenţiile bune ale şefului Serviciul Diplomatic, baroneasa Catherine Ashton, cheltuielile cu acest nou serviciu atârnă greu în buzunarul UE. Strategia UE 2020 pentru creştere economică "durabilă şi inteligentă" va fi, de asemenea, pusă în mişcare cu ajutorul unor noi fonduri. La fel şi Mecanismul de Stabliziare Financiară Europeană, care va funcţiona tot pe spinarea bugetului UE.

Loviturile statelor membre şi ale monedei euro

Toate schimbările la nivel politic şi structural al UE au loc în contextul celei mai mari crize financiare din ultimii zeci de ani. Însă nu numai economiile statelor membre se clatină, ci şi credibilitatea monedei euro.

Bugetul pentru 2011 este o încercare pentru cele trei instituţii UE de a coopera într-o nouă structură şi de a rezolva efectele recesiunii. În acelaşi timp, soluţiile pentru acest buget trebuie să fie adaptate unor noi nevoi şi unor noi realităţi economice, complet diferite de cele cu care a fost obişnuită UE sau moneda euro până în momentul de faţă.

CITEŞTE mâine, în Adevărul, criticile aduse statelor membre ale UE care s-au opus votării bugetului 2011

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite