Parlamentul European, reuniune specială după Brexit. Juncker l-a certat şi îmbrăţişat pe Nigel Farage VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jean Claude Juncker  şi Nigel Farage în Parlamentul European FOTO twitter
Jean Claude Juncker  şi Nigel Farage în Parlamentul European FOTO twitter

Parlamentarii europeni s-au reunit, marţi, într-o sesiune specială pentru a discuta despre Brexit. Europarlamentarii au elaborate o rezoluţie în care îndeamnă Regatul Unit  să nu mai tragă de timp şi să invoce imediat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona privind ieşirea din Uniunea Europeană.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker,  a cerut Marii Britanii să „clarifice cât mai rapid posibil situaţia“ după Brexit, excluzând orice negociere cu Londra înainte de notificarea formală a cererii de ieşire din UE.

"Nu ne putem instala într-o incertitudine prelungită. Aş vrea ca Marea Britanie să-şi clarifice pozitia, nu astăzi, nu mâine dimineaţă, dar rapid", a spus Juncker, în faţa Parlamentului European. „Fără negocieri“, a subliniat Juncker în engleză.

Rezoluţia PE: Un Brexit rapid, pentru a elimina incertitudinea, şi o reformă profundă a UE 

După dezbaterea dintre liderii grupurilor politice din PE, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi ministrul olandez al apărării, Jeanine Hennis-Plasschaert, reprezentanta preşedinţiei Consiliului UE, eurodeputaţii au adoptat o rezoluţie cu 395 voturi pentru, 200 voturi contra şi 71 abţineri.

În aceast document, PE cere Marea Britanie să respecte dorinţa majorităţii cetăţenilor săi, pe deplin şi cât de repede posibil şi să se retragă din Uniunea Europeană oficial înainte de a discuta aranjamentele pentru orice tip nou de relaţie, susţine Parlamentul European, într-o rezoluţie adoptată marţi, în cadrul sesiunii plenare extraordinare convocate în urma referendumului din 23 iunie privind apartenenţa Marii Britanii la UE, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Eurodeputaţii subliniază şi nevoia urgentă de reforme pentru ca UE să poată răspunde aşteptărilor cetăţenilor săi.

PE cere guvernului britanic să respecte decizia democratică a poporului printr-o implementare rapidă şi coerentă a procedurii de retragere — prin activarea articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, pentru a permite începerea rapidă a negocierilor de retragere.

Pentru a preveni nesiguranţa care afectează pe toată lumea şi pentru a proteja integritatea Uniunii Europene, premierul britanic trebuie să-i informeze despre rezultatul referendumului pe participanţii la Consiliul European din 28-29 iunie pentru a începe cât de curând posibil procedura de retragere şi negocierile.

Eurodeputaţii reamintesc faptul că Parlamentul European trebuie să îşi dea consimţământul pentru acordul de retragere şi pentru orice formă de relaţie în viitor, conform tratatelor, şi că trebuie să fie implicat pe deplin în toate etapele procedurilor viitoare.

Pe de altă parte, PE cere Consiliului să modifice ordinea preşedinţiilor Consiliului UE pentru a împiedica procesul de retragere să afecteze gestionarea activităţilor actuale ale UE. Marea Britanie ar fi trebuit să preia preşedinţia Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2017.

Membrii PE subliniază că provocările actuale necesită reforme pentru a face Uniunea Europeană „mai bună şi mai democratică“ şi pentru „a realiza ceea ce aşteaptă cetăţenii“. „Unele state membre pot alege să se integreze mai încet şi mai puţin, dar nucleul UE trebuie consolidat, iar soluţiile a la carte trebuie evitate“, se mai arată în textul rezoluţiei PE. 

Toate instituţiile europene au cerut Londrei să activeze cât mai repede Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, ce reglementează ieşirea unui stat membru din blocul comunitar.

Şeful CE a ţinut să precizeze că statele fondatoare nu au monopolul în Uniunea Europeană, subliniind că salută noile state membre şi „echilibrul european”.

El le-a mai spus europarlamentarilor că votul majorităţii britanicilor trebuie respectat. “Democraţia este democraţie (...). În pofida votului, poporul britanic rămâne prietenul nostru”, a spus el.

Juncker a admis că a fost întristat de rezultatul referendumului privind apartenenţa Marii Britanii din UE şi că ar fi vrut ca Regatul Unit să rămână parte a blocului european.

În prezent, însă, Londra trebuie să activeze cât mai repede Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, a adăugat el.

„Trebuie să clarificăm situaţia cât mai rapid posibil. Dar tot sunt trist, pentru că nu sunt un robot, un birocrat insipid sau un tehnocrat”, a spus Juncker. “Sunt un european, am dreptul să spun că regret rezultatul votului britanic”, a adăugat el.

Fără negocieri secrete

Şeful Comisiei Europene a subliniat că UE şi Londra nu vor purta negocieri secrete şi că nu vor exista niciun fel de discuţii privind termenii Brexit până când Marea Britanie nu va activa Articolul 50.

Juncker a spus că a interzis comisarilor şi directorilor generali orice formă de dialog „informal“ sau „secret“ cu reprezentanţi ai guvernului britanic. „Nu vor exista negocieri secrete“, a subliniat Juncker. 

Euroscepticii britanici, certaţi

Europarlamentarii din partidul eurosceptic britanic UKIP şi liderul lor au fost criticaţi dur marţi, în Parlamentul European şi au fost ironizaţi de preşedintele CE Jean-Claude Juncker, după ce au făcut campanie pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

În discursul rostit în plenul Parlamentului European, Juncker i-a întrebat pe memrbii UKIP de ce iau parte la o sesiune menită să discute consecinţele ieşirii Londrei din blocul comunitar.

„Trebuie să respectăm democraţia britanică şi modul în care au exprimat-o” alegătorii a spus preşedintele C.E., declaraţie ce a fost întâmpinată cu aplauze de europarlamentarii formaţiunii britanice eurosceptice.

„Este ultima data când aplaudaţi aici (…) şi, într-o anumită măsură, sunt foarte surprins că sunteţi aici. Aţi luptat pentru ieşire. Poporul britanic a votat în favoarea ieşirii. De ce sunteţi aici?”, a adăugat Juncker.

La rândul său, liderul grupului PPE din Parlamentului European, Manfred Weber, l-a criticat dur pe liderul UKIP, Nigel Farage. „Dacă ai avea puţină decenţă, Nigel Farage, ţi-ai cere scuze din partea Marii Britanii pentru că ai minţit. Să îţi fie ruşine”, a spus el.

Farage s-a dat în spectacol

   Eurodeputatul britanic eurofob Nigel Farage a continuat să se dea în spectacol la Bruxelles.

Liderul UKIP a stat lângă Juncker în PE. Înainte de începerea şedinţei, Farage a mers să discute cu Juncker. Ambii oficialii au părut relaxaţi, iar când Farage a vrut să plece, Juncker l-a îmbăţişat.

Europarlamentarul britanic Nigel Farage a afirmat marţi că doreşte ca, după Brexit, Marea Britanie şi statele rămase în UE să fie bune prietene şi parteneri comerciali. ''Am câştigat războiul. Acum trebuie să câştigăm pacea. Vrem să fim buni prieteni, buni vecini, buni parteneri comerciali'', le-a spus Farage jurnaliştilor înaintea sesiunii speciale a PE.

El a estimat că Marea Britanie trebuie să părăsească UE cât mai rapid posibil, dar a precizat că procesul trebuie să fie amiabil şi că mărimea economiei britanice şi relaţiile ei strânse cu restul statelor membre justifică un acord preferenţial între Londra şi UE. ''Suntem cei mai mari parteneri comerciali ai zonei euro. Putem obţine un acord mult mai bun decât Norvegia'', a spus Farage. 

"Nostim, nu-i aşa? Când am venit aici în urmă cu 17 ani afirmând că vreau să conduc o campanie pentru ieşirea Marii Britanii din UE, toţi aţi ras de mine. Acum nu mai râdeţi, nu-i aşa?", a spus Nigel Farage, în faţa eurodeputaţilor care l-au primit cu huiduieli, dar şi câteva aplauze răzleţe.

Farage şi-a acuzat colegii că nu au avut "niciodată un loc de munca real, nu au lucrat niciodata în afaceri sau în comerţ, nu au creat niciodata nici cel mai mărunt loc de muncă în viaţa lor". 

Liderul partidului anti-imigratie UKIP, a părasit apoi hemiciclul, acuzându-şi colegii că trăiesc „în negare“.

"Fac o predicţie: Marea Britanie nu va fi ultimul stat care părăseşte UE", a spus acesta.

Marine Le Pen, şefa extremei drepte franceze, a afirmat şi ea că Brexit este "de departe evenimentul istoric cel mai important pe care l-a cunoscut continentul european de la căderea Zidului Berlinului".

Este "o palmă pentru susţinătorii unui sistem european bazat pe frică şi pe minciună", a acuzat ea.

În ceea ce priveşte viitorul UE, Juncker a a dat asigurări că Executivul „va continua ceea ce a promis la începutul mandatului”. El a insistat, însă, că Europa va rămâne una socială şi că valorile sale nu se vor schimba.

„Nici obosit, nici bolnav, voi lupta până la ultima suflare pentru o Europă unită”, a dat el asigurări.

„Acesta nu este momentul să ne orientăm spre interior. Acesta nu este momentul pentru fragmentare”, a adăugat şeful Comisiei Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite