Parlamentul European: noi reguli pentru muncitorii din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetăţenii europeni care lucrează temporar în alte state vor beneficia de un cadru legislativ mai favorabil, după ce Parlamentul European a adoptat miercuri noi norme în domeniu. Legislatorii europeni au clarificat regulile de diferenţiere între detaşările reale în scopul muncii şi încercările de a ocoli legea.

Statele membre vor avea flexibilitate în efectuarea verificărilor, iar contractorii şi subcontractorii din industria de construcţii vor fi responsabili în comun şi în solidar pentru nerespectarea legislaţiei muncii, se arată în comunicatul transmis de Parlamentul European.

Această directivă reprezintă un pas înainte pentru o mai mare protecţie a oamenilor care lucrează în alte state. Îmbunătăţeşte cooperarea dintre statele membre şi combate abuzurile, cum ar fi falsele activităţi independente şi companiile de tip cutie poştală", a spus preşedinta comisiei parlamentare pentru forţa de muncă şi afaceri sociale, Pervenche Berès.

„Textul creează un echilibru între libertatea de a oferi servicii şi protecţia lucrătorilor detaşaţi. Certitudinea legalităţii este mai mare şi va îmbunătăţi situaţia lucrătorilor detaşaţi, în număr de peste un milion în UE", a spus raportorul Danuta Jazlowiecka.

Pentru a îmbunătăţi claritatea legală, Parlamentul a inclus o listă de criterii care să ajute statele membre să evalueze dacă o detaşare este reală sau reprezintă doar o încercare de a ocoli legea, de exemplu prin aşa-numitele companii „cutie-poştală" create în state cu un nivel mai scăzut de protecţie a muncii şi socială decât cele din UE.

Parlamentul a introdus, de asemenea, şi o definiţie a „falselor activităţi independente", un tip de abuz bazat pe faptul că multe reglementări privind condiţiile de muncă ce trebuie garantate conform directivei nu sunt aplicate sistematic lucrătorilor independenţi.

Acordul cuprinde o serie de măsuri naţionale de control, la care statele membre pot adăuga altele. Conform propunerii Parlamentului, statele membre vor comunica noile măsuri de control Comisiei Europene, dar fără să fie necesară autorizarea prealabilă, permiţând statelor membre o anume flexibilitate în efectuarea verificărilor.

În cazurile în care activitatea este transferată unui contractor, contractorul principal şi subcontractorul direct vor fi responsabili în comun şi în solidar pentru orice neplată a muncitorilor. În sectorul de construcţii, aceste măsuri sunt obligatorii. Statele membre pot introduce măsuri mai stricte şi pot adăuga şi alte sectoare.

Parlamentul a introdus clauze care să asigure accesul gratuit la informaţii, într-un format accesibil pe o unică pagina oficială de internet, în mai multe limbi, ţinând cont de cererea de pe piaţa muncii a statului membru gazdă. Informaţiile de pe pagina de internet vor descrie condiţiile de muncă şi sociale aplicabile lucrătorilor detaşaţi, precum şi procedurile pentru a depune plângeri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite