Parlamentul European creează o comisie de anchetă pentru Panama Papers

Parlamentul European creează o comisie de anchetă pentru Panama Papers

FOTO Arhivă

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a decis miercuri să creeze o comisie de anchetă pentru dezvăluirile Panama Papers privind informaţii detaliate despre companii offshore şi beneficiarii lor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eurodeputaţii ecologişti au propus, pe 7 aprilie, crearea acestei comisii de anchetă.

Comisia specială de anchetă a PE va avea 65 de membri şi 12 luni la dispoziţie pentru a prezenta un raport, relatează Agerpres.

Ea va investiga presupusele contravenţii şi greşeli de administrare în aplicarea de către Comisia Europeană sau de către statele membre a legislaţiei UE privind spălarea de bani, evitarea taxelor şi evaziunea fiscală.

Comisia de anchetă „va putea continua investigaţiile comisiei speciale pentru LuxLeaks“, scandal apărut în urma unor scurgeri de informaţii care au dezvăluit existenţa unui sistem de evaziune fiscală pe scară largă în rândul companiilor multinaţionale, în special a celor active în Luxemburg, a afirmat Eva Joly, purtătoarea de cuvânt a grupului ecologist din PE pentru fiscalitate.

Potrivit lui Joly, comisia va trebui să se concentreze pe anchetele cu privire la cooperarea între state, ca şi la rolul intermediarilor, printre care al celor din sectorul financiar, şi al cabinetelor de avocatură.

O anchetă realizată de către circa o sută de publicaţii din întreaga lume în legătură cu 11,5 milioane de documente a dus la dezvăluirea de conturi în paradisuri fiscale aparţinând unor 140 de responsabili politici sau personalităţi.

Documentele, regrupate sub denumirea de Panama Papers, au provenit de la casa de avocatură Mossack Fonseca, cu sediul în Panama.

Potrivit Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţii (ICIJ), ce a reunit pentru această activitate 370 de jurnalişti din peste 70 de ţări, mai mult de 214.000 de entităţi offshore au fost implicate în operaţiuni financiare în peste 200 de ţări şi teritorii din întreaga lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările