Parlamentul European, atac fără precedent la propaganda rusă şi ISIS în UE

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images
Preşedintele rus Vladimir Putin FOTO Getty Images

Ieri, europarlamentarii din Comisia pentru relaţii externe, au votat o rezoluţie care, după votul în plen în sesiunea din noiembrie de la Strasbourg, ar putea să devină un semnal de o duritate şi fermitate fără precedent. Practic, pentru prima oară în istoria jocurilor atât de complicate de la Bruxelles, apare un document oficial care pune pe acelaşi plan nocivitatea mesajului propagandei ruseşti difuzate pe canale multiple în UE cu cea a ISIS.

Propaganda ostilă şi dezinformarea îndreptate împotriva societăţilor noastre atât de către Kremlin cât şi de actori non-statali precum DAESH (ISIS) sunt un fapt absolut real. Pentru a fi contrate într-un mod eficient, trebuie mai întâi să le identificăm cu mare precizie... Acest raport constituie o etapă foarte importantă în vederea sensibilizării cetăţenilor faţă de această problemă, în interiorul instituţiilor UE cât şi în Statele Membre. Parlamentul European nu poate rămâne fără replică pe o problemă absolut vitală pentru securitatea europeană”, explică raportorul Anna Fotyga (ECR, Polonia),

În textul rezoluţiei privind „comunicarea strategică europeană”, aşa cum se arată în comunicatul de presă difuzat de PE, se relevă faptul că „UE este supusă unei presiuni crescânde rezultat al campaniei de dezinformare şi propagandă pornită din ţări ca Rusia sau a actorilor non-statali ca ISIS, Al-Quaeda sau a altor grupuri jihadiste violente... propaganda ostilă UE şi faţă de Statele Membre are ca scop deformarea adevărului, introducerea sentimentului de îndoială, ajungerea la o divizare între Europa şi partenerii săi nord-americani, discreditarea instituţiilor europene şi provocarea spaimelor şi incertitudinii la nivelul cetăţenilor”.

Reţea de propagandă rusă despre care Dan Gallin spunea, în urmă cu câteva zile, pe forumul AGORA, că:

„Ceea ce URSS şi Rusia au în comun este o vastă reţea de propagandă care are sarcina de a răspândi minciunile şi fabulaţiile regimului şi să-i discrediteze pe opozanţi. Reţeaua internaţională de care dispunea URSS se baza pe partidele comuniste. Putinismul a implementat o reţea de dezinformare organizată care este animată de indivizi cumpăraţi sau care acţionează din convingere”.

Coincidenţă sau nu, în ultima perioadă, este evident că există o coordonare cel puţin neliniştitoare între liniile de propagandă ruseşti (cu trolii lor activaţi acum la cote maximale de randament) şi mesajele difuzate de cei de la ISIS. Isabelle Mandraud, corespondenta de la Moscova pentru Le Monde, descria cu mare precizie temele acestea comune atunci când trebuie să se vorbească despre Europa:

„Europa este un continent care alunecă în insecuritate, cu lideri politici incapabili de a rezolva ceva, asta când nu se apucă să mintă cu bună ştiinţă în scopuri electorale. Aceasta este imaginea prezentată de mass media de stat din Rusia, o mare parte a informaţiilor fiind consacrate crizei migratorii din Europa, punând în evidenţă, aproape în mod exclusiv, mişcările de extremă dreaptă...”

Iar acum, cu un ton realmente fără precedent, europarlamentarii notează în mod oficial ceea ce noi evidenţiem de ani de zile ca fiind o parte integrantă a războiului hibrid sub care se află şi România, ei declarându-se îngrijoraţi că „există zone de public şi spaţii propice propagandei şi dezinformării datorită nivelului limitat de conştientizare care există în unele State Membre şi solicită reprezentanţilor presei să strângă date şi fapte în ce priveşte consumul de asemenea propagandă”. Ceea ce se leagă de un alt apel, transmis atât de coordonatorul anti-terorist european cât şi de EUROPOL de a se activa o cooperare cât mai accentuată în domeniul „poliţiei internetului” care să urmărească şi identifice aceşti propagandişti ai dezinformării. Repet, pentru prima oară legaţi acum în acelaşi pachet, Rusia+ISIS.

Se dau şi exemple foarte concrete:

...guvernul rus foloseşte în mod agresiv o foarte largă paletă de instrumente, precum fundaţiile speciale... canale TV în mai multe limbi străine (spre exemplu Russia Today), agenţii care difuzează pseudo-informaţii... reţele de socializare şi trolli pe Internet în scopul de a ataca valorile democratice, pentru a diviza Europa, pentru a-şi asigura un nivel intern de susţinere şi pentru a da impresia că statele din Parteneriatul Oriental sunt falimentare... Propaganda Kremlinului vizează în mod direct şi precis ziarişti, politicieni şi oameni de afaceri din UE”.

Şi nu numai UE ridică tonul într-un mod fără precedent. O face şi NATO, la modul cel mai oficial. Astfel, în Revista NATO, a apărut un articol extrem de interesant (îl puteţi accesa integral aici) în care se descrie în amănunt una dintre cele mai importante campanii ruseşti de dezinformare: lansarea poveştii, preluată instantaneu de toată presa mondială, a adolescentei ruso-germane Lisa, prezentată ca violată de migranţi arabi. Istorie „absolut inventată” şi care a dus la o măsură iarăşi fără precedent: „guvernul german a însărcinat imediat BND (serviciul german de informaţii externe), în coordonare cu ministerul german de externe, să controleze sursele ruse de manipulare a opiniei publice germane... Cazul LISA” ilustrează nu numai eşecul Parteneriatului pentru modernizare între Germania şi Rusia, dar şi caracterul disfuncţional al tentativelor ruseşti de a folosi relaţiile personale şi reţelele informale pentru a influenţa deciziile politice ale Germaniei... Precizând apoi că, în cazul Germaniei, „există trei zone de influenţă rusă: mai întâi, mass-media ruse în străinătate precum RT şi Sputnik; apoi, legăturile în creştere cu partidele populiste germane situate la exterma dreaptă şi extrema stângă a eşichierului politic; apoi, recursul la foste personalităţi politice şi instituţii pentru a organiza un dialog în scopul de a orienta deciziile pe care le ia Germania în privinţa Rusiei în actual dezbatere privind sancţiunile”.

Recunoaşteţi un model de comportament şi de implantare? Nu este foarte sofisticat ca organizare, dar finanţarea sa enormă îi permite o incredibil de complexă dezvoltare pe verticală şi orizontală, activate fiind nu numai liniile prime de soldaţi (trolii care lucrează pe baza mesajelor standard ale zilei, exact aşa cum le vin de la centrul de comandă), ci cuprinzând instituţii media dintre care doar câteva sunt deschis declarate ca fiind proprietate de stat rusă. Celelalte, exact ca şi în cazul ISIS, sunt formate din adepţi, prieteni sau militanţi ai cercurilor de prietenie pro-Rusia sau ai partidelor extremiste, naţionaliste şi populiste.

Să vedem care va fi votul ce va fi dat în Parlamentul European deoarece atunci vom şti cum vor fi activate în viitorul imediat formulele de ripostă europene dar şi, la fel de important, dacă este astfel anticipată decizia de prelungire a sancţiunilor. De data asta însă, multe voi influente care vorbesc nu numai despre asta, ci chiar despre o întărire prin extensie a acestora.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite