Parlamentul din Crimeea a aprobat o nouă Constituţie

Parlamentul din Crimeea a aprobat o nouă Constituţie

Grafitti pe un zid din Simferopol, peninsula Crimeea

Parlamentul din Crimeea, alipită Rusiei luna trecută, a aprobat vineri adoptarea unei noi Constituţii pentru această nouă republică rusă, iar o nouă versiune a Constituţiei ruse a fost publicată, incluzând Crimeea şi Sevastopolul în Federaţia rusă, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

Textul Constituţiei a fost votat de 88 dintre cei 100 de parlamentari locali.

Crimeea şi-a proclamat independenţa faţă de Ucraina pe 18 martie, în urma unui referendum privind alipirea la Rusia - nerecunoscut de către autorităţile de la Kiev şi Occident - şi a semnat un tratat cu Moscova în acest sens, parafat de către preşedintele rus Vladimir Putin şi Parlamentul rus în aceeaşi săptămână.

Autorităţile proruse din această fostă regiune ucraineană rusofonă şi-au proclamat independenţa nerecunoscând noile autorităţi proeuropene de la Kiev, instalate în urma unor proteste sângeroase încheiate cu înlăturarea fostei puteri proruse, la sfârşitul lui februarie.

Potrivit agenţiei, o nouă versiune a Constituţiei ruse a fost publicată vineri, pe portalul oficial de informaţii legislative, noul text incluzând în lista de membri ai Federaţiei ruse Crimeea şi oraşul Sevastopol.

Peninsula a făcut parte din fosta Uniune Sovietică până în 1954, când fostul lider sovietic de origine ucraineană Nikita Hruşciov a transferat-o Ucrainei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că a decis să alipească Crimeea după ce sondaje efectuate în secret au dezvăluit că populaţia din peninsula ucraineană susţine în majoritate această idee.

Regiunile rusofone din estul Ucrainei, la frontiera cu Rusia, se confruntă de la îndepărtarea de la putere a regimului prorus, pe 22 februarie, cu manifestaţii pentru o "federalizare" a ţării - soluţia promovată oficial de Moscova - sau de alipire la Rusia.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat să apere "prin toate mijloacele" populaţiile rusofone din fostele republici sovietice şi a comasat până la 40.000 de militari ruşi la frontierele cu Ucraina, alimentând temeri cu privire la o invazie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: