Parisul nu exclude scenariul unui Brexit fără acord între Marea Britanie şi UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă
Foto arhivă

Franţa nu exclude ca negocierile cu privire la viitoarea relaţie de după Brexit între Uniunea Europeană şi Marea Britanie să se încheie fără să se ajungă la un acord (”no deal”), declară vineri secretarul de stat de la Ministerul de Externe Amélie de Montchalin, însărcinată cu afacerile europene, relatează Reuters.

”Nu exclud nimic”, a declarat ea la postul Europe1, întrebată despre un eventual "no deal", apreciind că un asemenea rezultat ar fi mai dur pentru britanici decât pentru europeni.

”Cei care au cea mai mare nevoie de un acord sunt britanicii, pentru că nu pot să suporte, în prezent, un al doilea şoc după epidemia” covid-19, a subliniat ea.

Premierul britanic Boris Johnson i-a spus joi preşedintelui francez Emmanuel Macron, într-o întâlnire bilaterală, la Londra, în marja marcării a 80 de ani de la Apelul de la 18 iunie 1840, că nu doreşte să prelungească negocierile în toamnă.

”Nu vom ceda acestui fel de presiune a calendarului, acestui sprint final pe care vor să ni-l impună britanicii, sperând că vom ceda. Nu vrem un acord de dragul unui acord, vrem un acord, dar vrem un acord echilibrat, un acord bun, un acord protector”, a dat asigurări Amélie de Montchalin.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, însă se supune reglementărilor europene în perioada de tranziţie, până la sfârşitului anului, în care cele două părţi negociază un acord pentru a evita un ”salt în gol” al unui Brexit brutal.

Însă negocierile s-au împotmolit pe tema respectării regulilor liberei concurenţe şi în sectorul pescuitului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite