Mai întâi, a exasperat Parlamentul, în toate componentele sale politice, inclusiv conservatori sau foşti conservatori daţi afară recent din partid. Nicio urmă de regret, de scuze pentru încălcarea flagrantă a legii, în schimb cuvinte grele, formulări agresive şi dure, acuzaţii aduse Parlamentului, în întregimea sa.

Cea mai mare greşeală a Premierului nu a fost solicitarea repetată ca, dacă nu le convine parlamentarilor postura sa, să convoace alegeri anticipate – repetând chiar că Laburiştii s-ar teme de ele –, nici solicitarea ca să introducă moţiune de cenzură, cât faptul că, în raport cu legea votată în prima săptămână din septembrie, care îl obligă să ceară o amânare până la 31 ianuarie 2020 sau la altă dată propusă de către UE, dacă nu are un acord convenit la 19 octombrie, Johnson a fost ambiguu şi a lăsat să se înţeleagă că are variante de a ocoli legea.

Astfel, Premierul a afirmat explicit, la întrebările ţintite, că va respecta legea. A spus că va avea un acord – deşi UE transmite pe toate canalele că nu se negociază nimic, că nu e vorba despre un acord ci despre un joc de a pasa responsabilitatea pentru Brexitul no deal către UE, un joc de poziţionare a lui Johnson pentru alegerile generale anticipate care urmează, nicidecum o preocupare de a rezolva situaţia Marii Britanii şi a ieşirii ordonate din Uniune, cu un acord cu UE. Şi a afirmat răspicat că nu va cere prelungirea termenului de 31 octombrie, preferând mai degrabă să fie „mort în şanţ”.

Pe o asemenea abordare, care subliniază ambiguitatea, neclaritatea şi refuzul de a respecta, de fapt, legea, în forma scrisă şi în spiritul său, Parlamentul britanic a continuat întâlnirile la nivelul Opoziţiei, iar vineri a lăsat să se întrevadă soluţii concrete. Chiar dacă Jeremy Corbyn, liderul laburiştilor, a afirmat doar că a fost o întâlnire bună şi că toată lumea vrea să evite cu orice preţ ieşirea fără acord, hard Brexit-ul lui Boris Johnson, fără a adăuga alte detalii, se conturează deja soluţia pentru săptămâna aceasta, care va fi crucială pentru bătălia amânării termenului şi pentru viitoarele alegeri în Marea Britanie: moţiunea de cenzură.

Astfel, ultimele ieşiri publice ale lui Boris Johnson au făcut ca până şi liderul de stânga al laburiştilor, controversatul Jeremy Corbyn - acuzat de ignorarea pornirilor anti-semite, de porniri de extremă stânga, de ambiguitate în privinţa Brexitului - şi el să fie acceptabil majorităţii parlamentare pentru un guvern interimar care să amâne Brexitul şi să organizeze alegerile anticipate. Un Jeremy Corbyn care are rating negativ şi a adus Laburiştii la 25% pare să fie acceptabil ca soluţie decât să rămână Johnson premier. Liberal-democraţii sunt ultimii de convins, dar dorinţa partidului pro-european de a nu se trezi nu numai în afara UE, dar şi fără acord, ar putea să permită alianţa temporară la vot.

Brexitul a acaparat toată politica britanică, a paralizat acţiunile Londrei în mai toate direcţiile.

Fireşte că mişcarea are componenta ei controversată şi riscul proporţional. Boris Johnson aşteaptă o asemenea variantă pentru a reproşa că nu a fost lăsat să încheie un acord mai bun pentru Londra – chiar dacă negocierile nu există, de fapt, iar tehnic sunt foi goale, vorbe goale şi aberaţii acumulate pe masa Comisiei şi a negociatorului şef Barnier. Apoi, va reproşa că responsabilitatea pentru ieşirea fără acord revine UE – motiv pentru care preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a apărut public pentru a sublinia anticipat că nu există oferte viabile din partea Marii Britanii şi că ieşirea fără acord este exclusiv responsabilitatea Regatului. În fine, Johnson şi conservatorii de mână forte, hard-Brexiteri, vor putea să acumuleze voturi şi candidaţi în favoarea lor, pentru a livra ulterior ieşirea din UE, dacă vor acumula numărul necesar de voturi.

Laburiştii ştiu că vor avea în faţă o campanie electorală şi mai dură. Ei doresc separarea temelor electorale curente de un referendum şi dezbaterea pentru Brexit, dar e foarte probabil ca acest lucru să nu fie posibil. Din contra, Brexitul a acaparat toată politica britanică, a paralizat acţiunile Londrei în mai toate direcţiile, şi ameninţă să menţină Marea Britanie blocată pe acest subiect încă câteva luni bune. Cu sau fără un nou referendum - de data asta între ieşire cu acord şi rămânerea în UE - alegerile anticipate vor fi despre Brexit, pentru că atât Nigel Farage, conducătorul Brexit Party, cât şi Boris Johnson, de la Conservatori, vor vehicula o singură temă, chiar dacă îşi vor împărţi voturile.

Laburiştii, liberal-democraţii, parlamentarii de la Change UK, vechii conservatori sau ecologiştii vor avea propriile lor şanse, în marea lor majoritate pro-europene, anti-Brexit, în orice caz situându-se toţi împotriva unei ieşiri fără acord. Iar aici alegerile ar putea duce la construirea unei formule de majoritate prin lupta împotriva ieşirii fără acord, care va fi ştampila pusă pe Conservatori şi Brexiteri. E adevărat însă că Jeremy Corbyn, prin ambiguitatea îmbrăţişată şi evitarea asumării rămânerii în UE, lărgeşte spectrul votanţilor britanici pentru Laburişti, dar şi creşte riscurile pentru partidul său: dacă scenariul alegerilor europarlamentare se repetă iar tendinţele electorale se menţin, Laburiştii pot pierde postura de principal partid de opoziţie/la putere în faţa liberal-democraţilor evident pro-europeni şi explicit în favoarea rămânerii în UE.

Aici rezidă şi capcana pusă de Boris Johnson şi Conservatori laburiştilor: posibilitatea de a fi asociaţi exclusiv cu cei ce doresc să rămână în UE şi de a se situa la vot sub nivelul liberal-democraţilor poate crea o dificultate majoră, iar pierderea alegerilor l-ar îngenunchea pe Corbyn, care va pierde şefia partidului său. E adevărat că nici Conservatorii nu o duc tocmai bine, cu Brexit Party. Cert este că spectrul politic britanic s-a schimbat radical, bipartidismul s-a topit demult, iar fragmentarea politică nu poate fi contracarată de disputa pro-anti-Brexit. Mai mult, situaţia actuală împinge Marea Britanie către guverne mozaic de azi înainte. Şi către eliminarea tot mai accelerată a liderilor politici din viaţa publică, diminuându-le dramatic timpul şederii în funcţii.