Atenţia publicului a fost captată de câteva nume de responsabili politici, care au încercat să eludeze plata taxelor în ţările de origine sau pur şi simplu să se ascundă. Printre cei arătaţi cu degetul: regele saudit, preşedinţii Argentinei, Ucrainei şi Emiratelor Arabe Unite, ca şi apropiaţi ai lui Putin. Reacţiile au fost dintre cele mai diverse. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, de pildă, a zis că e o operaţiune îndreptată împotriva Rusiei, iar Petro Poroşenko a minimalizat informaţiile despre el, afirmând că a recurs la cel mai banal instrument, pentru a-şi vinde afacerile, după ce a fost ales şef al statului.

În Europa, dezvăluirile au produs alte efecte. Nu peste tot a fost la fel, dar aşa-numitele „Panama Papers” au devenit subiectul unor largi dezbateri publice, cu consecinţe politice însemnate. E de remarcat şi faptul că toţi cei vizaţi au negat într-un prim moment că ar fi vorba despre ei, pentru ca ulterior să recunoască veridicitatea informaţiilor.

Islanda a cunoscut un adevărat seism politic. Premierul Sigmundur David Gunnlaugsson era unul dintre cei şase sute de islandezi care apăreau pe listele şterpelite de la Mossack Fonseca. Împreună cu soţia sa, el deţine o societate offshore în Insulele Virgine Britanice, prin care a investit milioane de dolari, fără a declara veniturile. Iniţial, şeful guvernului de la Reykjavik a reacţionat zicând că doar soţia lui e implicată, apoi a precizat că a plătit toate taxele, pentru ca, la două zile după declanşarea scandalului, să demisioneze. Presiunea străzii a fost decisivă. Peste zece mii de cetăţeni s-au strâns în faţa Parlamentului. Pentru o ţară care numără 330.000 de locuitori, e un protest colosal. Nu e, totuşi, o surpriză: cel mai credibil partid islandez, încă din toamna trecută, e cel al Piraţilor, care pune mare preţ pe anticorupţie, dar şi pe exploatarea liberă a tuturor resurselor online. Pentru această formaţiune, scandalul Panama Papers a fost mană cerească, mai ales că la anul ar trebui ţinute alegeri. Piraţii au acum peste 40 de procente în sondaje. În schimb, o surpriză a fost decizia preşedintelui Ơlafur Ragnar Grimsson de a candida pentru un al... şaselea mandat. Da, aţi citit bine. În Constituţia islandeză nu e prevăzută o limitare a numărului de mandate prezidenţiale, iar actualul şef al statului a fost ales deja de cinci ori, din 1996 încoace. În discursul de Anul Nou, el anunţase că nu va intra într-o nouă competiţie, dar acum, dată fiind criza creată de Panama Papers, s-a răzgândit.

În afara premierului islandez, a mai demisionat un singur alt demnitar european de rang înalt, şi anume ministrul industriei şi energiei din Spania. Acuzat că deţine mai multe societăţi în insula Jersey şi în Bahamas, José Manuel Soria a decis să se retragă din orice activitate politică. Adevărul e că partidul său, Partido Popular, încearcă să formeze un nou guvern, după alegerile de la sfârşitul anului trecut. Un scandal ca ăsta nu i-a picat deloc bine lui Mariano Rajoy, care era oricum foarte contestat, din pricina corupţiei din sânul formaţiunii sale. Criza post-electorală a fost, de fapt, adâncită, aşa că un nou scrutin legislativ e tot mai aproape.

Malta e o altă membră a UE în care un ministru a fost acuzat, pornind de la Panama Papers, de matrapazlâcuri. E vorba despre Konrad Rizzi, titular al portofoliului energiei. El apare pe lista clienţilor Mossack Fonseca, de la care a cumpărat mai multe companii, la câteva luni după numirea sa în cabinetul laburist, condus de Joseph Muscat. Între companiile cu pricina, una a devenit acţionară într-o firmă de garantare, creată de Mizzi în Noua Zeelandă, iar beneficiară e soţia sa, care e, de altfel, consulul Maltei la Shanghai. Liderul opoziţiei, Simon Busutil, l-a acuzat de mai multă vreme pe Mizzi că are afaceri dubioase la capătul lumii, ba chiar în toamna trecută se oferea să călătorească în China pentru a vedea ce învârte acolo soţia ministrului. Acum, după dezvăluirile Panama Papers, cabinetul l-a susţinut pe Mizzi, aşa că Partidul Naţionalist al lui Busutil a depus în Parlament o moţiune de neîncredere în guvern, cu gândul de a „restaura reputaţia ţării”. Moţiunea a fost discutată pe 18 aprilie, vreme de aproape 13 ore. Unul dintre argumentele folosite de opoziţie a fost acela că, într-o „democraţie europeană”, când un ministru e prins cu minciuna, întregul guvern e responsabil. Moţiunea a picat, cabinetul Muscat fiind susţinut de 38 din cei 69 de membri ai Parlamentului.

Last but not least, scandalul Panama Papers a atins şi Marea Britanie, mai precis pe David Cameron, al cărui tată a folosit Mossack Fonseca într-o complicată schemă de evitare a impozitării, pentru un fond de investiţii numit Blairmore Holdings. Iniţial, premierul a declarat că n-a tras vreun profit de pe urma afacerii părintelui său, decedat în 2010. După câteva zile, şi-a adus aminte că avusese, totuşi, cinci mii de acţiuni, vândute acum şase ani. Pentru a răspunde atacurilor venite din partea lui Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei, Cameron a făcut publice taxele plătite din 2010 până-n prezent. Cea mai importantă întrebare politică e, însă, următoarea: scăderea încrederii în premier va avea oare efecte asupra referendumului cu privire la ieşirea britanicilor din UE? Eu cred că da, fiindcă tabăra care vrea ieşirea din Uniune are noi argumente împotriva celui care a iniţiat aventura numită Brexit.