Papa îi îndeamnă pe creştini să salveze planeta de la distrugere

Papa îi îndeamnă pe creştini să salveze planeta de la distrugere

Foto: Arhivă / Papa Francisc este convins că încălzirea globală este “în mare parte” provocată de om

Papa Francisc a făcut apel joi ca toţi creştinii să se mobilizeze pentru acţiuni care au ca scop salvarea mediului înconjurător şi prevenirea schimbărilor climatice. Acesta a dublat o iniţiativă a sa mai veche în care blama consumerismul în exces şi lăcomia pentru profit financiar, tendinţe periculoase pentru planetă

Ştiri pe aceeaşi temă

La un an distanţă de la publicarea primului document papal dedicat mediului înconjurător, papa a făcut apel la comunitatea creştină pentru protejarea naturii.

Papa Francisc este convins că încălzirea globală este “în mare parte” provocată de om şi speră ca mesajul său să determine încheierea unui acord global de reducere a emisiilor.  El şi-a exprimat speranţa ca decidenţii să ia hotărâri “curajoase” pentru a proteja creaţia lui Dumnezeu, potrivit Reuters.

Papa Francisc a vorbit adeseori despre “cultura risipei” care pune în pericol mediul. “Nu ştiu dacă activitatea umană este singura cauză, dar, în mare parte, omul este cel care a dat o palmă naturii. Într-un fel, am preluat controlul asupra naturii. Cred că am exploatat natura prea mult”, a declarat papa menţionând defrişarea şi monoculturile.

"Economia şi politica, societatea şi cultura nu pot fi dominate de o gândire doar pe termen scurt şi câştiguri financiare sau electorale imediate", a declarat Francisc, sugerând că ar putea fi necesare măsuri mai ambiţioase pentru a stopa schimbările climatice.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: