VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc
Papa Francisc

Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Apariţia noului Papă în balconul Bazilicii Sfântul Petru a uimit atât mulţimea adunată în piaţă ca să-l întâmpine, cât şi credincioşii din lumea întreagă care au urmărit cu sufletul la gură prima apariţie a succesorului lui Benedict al XVI-lea.

Vă prezentăm în continuare câteva „tradiţii încălcate” de Papa Francisc în momentul în care a fost prezentat lumii.

Fără celebra capă roşie

A fost prima surpriză oferită de noul Papă, când a apărut în balconul Bazilicii. Papa Francisc era îmbrăcat doar într-o sutană albă, simplă, cu guler înalt.

Fără crucea de aur la gât

La piept nu purta obişnuita cruce de aur, ci una de argint sau de metal. Purtătorul de cuvânt adjunct al Vaticanului, Jose Maria Gil Tamayo, a declarat ieri că ar putea fi crucea lui de episcop.

Un salut relativ timid

În primul său salut către credincioşi, nu a ridicat braţele în aer, aşa cum fac de obicei suveranii pontifici, ci s-a mulţumit să facă un simplu gest cu mâna dreaptă. „Fraţi şi surori, bună seara”, au fost primele cuvinte ale Papei.

A început cu o glumă

Cotidianul spaniol „ABC” scrie că Papa Francisc şi-a câştigat publicul încă de la prima glumă. „Conclavul a avut datoria de a da un nou episcop al Romei. Am impresia că fraţii mei cardinali au mers până aproape la sfârşitul lumii ca să-l găsească”, a rostit noul Suveran Pontif.

Rugăciunea pentru Benedict al XVI-lea

După ce a salutat mulţimea de credincioşi, Papa Francisc a surprins din nou, cerând să se roage împreună pentru Papa emerit al Romei, Benedict al XVI-lea.

A făcut o plecăciune în faţa credincioşilor

Mai întâi i-a rugat pe credincioşi să se roage pentru el şi abia apoi a dat mulţimii binecuvântarea lui. „Înainte să vă binecuvântez, vă cer o favoare. Înainte ca Papa să binecuvânteze poporul, vă rog să vă rugaţi la Dumnezeu să mă binecuvânteze”. Replica Papei a fost primită cu ropote de aplauze, care se auzeau din toate colţurile pieţei. Papa a făcut o plecăciune în faţa credincioşilor din Piaţa Sfântul Petru şi a repetat rugămintea lui: „Să ne rugăm în linişte pentru mine”.

Prima binecuvântare

Prima binecuvântare „Urbi et Orbi” a fost pentru „toţi bărbaţii şi toate femeile de bună credinţă”.

Bis-ul de la balcon

Deşi îşi luase rămas-bun de la credincioşi, Papa Francisc a revenit pentru a transmite un ultim mesaj. „Pe curând! Mâine vreau să merg să mă rog la Sfânta Fecioară să aibă în grijă Roma. Noapte bună şi odihnă plăcută!”

Jose Mario Bergoglio este noul Papă. Este primul Suveran Pontif iezuit


TOATE ŞTIRILE DESPRE ALEGEREA NOULUI PAPĂ, CARDINALUL ARGENTINIAN JORGE BERGOGLIO

De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă

Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice - cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican

Jorge Bergoglio, o figură controversată în ţara sa: „Istoria îl condamnă“

Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina.

Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia

Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfântul catolic în onoarea căruia noul Suveran Pontif şi-a ales numele.

VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea

Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Cine sunt iezuiţii, ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio?

Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, este primul suveran pontif ales din rândul iezuiţilor, un ordin religios al Bisericii Catolice care şi-a dedicat existenţa propovăduirii catolicismului pe noile continente şi încurajării educaţiei şi justiţiei sociale în lume. Apropiaţii spun că Papa Francisc, aşa cum se va numi noul Papă Jorge Mario Bergoglio, este cunoscut pentru caracterul său umil şi iubirea faţă de categoriile sociale defavorizate.

Activitatea Suveranului Pontif  nu va fi afectată de faptul că şi-a pierdut un plămân

Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.

Cristian Unteanu, pe blogul său de pe adevarul.ro, despre iezuitul auster ales Papă pentru o lume în criză

Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, reprezintă o opţiune extrem de relevantă şi foarte probabil decisivă a Bisericii Catolice în încercarea de a se remodela într-un moment în care, într-o lume în criză,  ea însăşi cunoaşte o serie de crize multiple şi al căror ecou este departe de a se fi terminat. Ce va aduce nou primul Papă non-european?

Marius Văcărelu, despre jocurile geopolitice ale alegerii unui Papă: ce au de câştigat sau de pierdut Venezuela, Brazilia şi Argentina

După cum se vede, ziua de 13 martie a anului 2013 a adus un nou conducător la Vatican, după vechile canoane, care spun să nu credem în prea multe pariuri, ci să ne încredem în capacitatea celor din conclav - şi mai ales din jurul acestuia - de a decela cumva anumite tendinţe, care, în final, sunt bine cosmetizate şi prezentate sub numele „intervenţia Sfântului Duh”.

Preotul Marcel Radut Seliste, pe blogul său de pe adevarul.ro, desprePapa Francisc I: surprinzătorul răspuns al Bisericii Romei la criza morală a societăţii contemporane

Habemus papam! Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, Arhiepiscop de Buenos Aires, este noul Papă al Romei pe care cardinalii romano-catolici ”l-au aflat la capătul lumii” şi căruia creştinii îi încredinţează nădejdea lor că Biserica este forţa mărturisitoare a învăţăturii lui Hristos în calea întunericului care cuprinde lumea. Asistăm la apusul domniei ”Prinţilor Bisericii”? Ne reîntoarcem la smerenia ”Urmaşilor Apostolilor lui Hristos”?

Diana Mandache, istoric al Regalităţii europene, pe blogul său de pe adevarul.ro: Pontifex Maximus Franciscum I

Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio este primul Papă din America Latină, care şi-a luat numele de Francisc I. A fost un Sede Vacante  de 12 zile, unul din cele mai scurte. După 1829 a fost primul conclav întrunit în postul Paştelui, care în a doua zi de reuniune a votat alegerea celui de-al 266-lea Pontif.

INFOGRAFIE Marii perdanţi în lupta pentru Vatican

Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales miercuri seară noul Papă, nu se număra printre cardinalii consideraţi favoriţi în cursa pentru Sfântul Scaun. Nu se ştie încă numele celui de-al doilea clasat, însă noul Suveran Pontif a avut contracandidaţi puternici.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite