Papa Francisc, mesaj de Crăciun: „Iisus îi iubeşte foarte mult pe săraci. În ei, El se face cunoscut”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc - arhiva foto Vatican News
Papa Francisc - arhiva foto Vatican News

Papa Francisc a vorbit celor prezenţi la slujba din ajunul Crăciunului despre faptul că Iisus s-a născut sărac, iar cei săraci nu trebuie desconsideraţi.

În cadrul slujbei solemne din ajunul Crăciunului, Papa Francisc, a vorbit despre sărăcie, despre luminile şi decoraţiunile, care sunt frumoase, dar peste care trebuie să trecem cu privirea pentru a ajunge la pruncul Iisus. 

La slujba din Bazilica Sfântul Petru au participat aproximativ 2.000 de persoane, numărul fiind limitat din cauza pandemiei de COVID-19. 

„Fraţi şi surori, stând în faţa ieslei, contemplăm ceea ce este central, dincolo de toate luminile şi decoraţiile, care sunt frumoase. Contemplăm copilul”, a spus Papa Francisc, citat de Digi24.

Peste 200 de cardinali, episcopi şi preoţi, purtând mască de protecţie, au participat la această slujbă.

„În această noapte a iubirii, să avem o singură teamă: aceea de a nu ofensa iubirea lui Dumnezeu, de a nu-l răni dispreţuindu-i pe cei săraci cu indiferenţa noastră. Iisus îi iubeşte foarte mult, iar într-o zi ne vor primi în rai”, a spus el.

„Să nu pierdem din vedere cerul; să ne îngrijim de Iisus acum, mângâindu-l în cei nevoiaşi, pentru că în ei El se face cunoscut”, a adăugat el.

Sâmbătă, Papa Francisc va rosti binecuvântarea şi mesajul său „Urbi et Orbi” (către oraş şi către lume) de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru.

Vă recomandăm şi: 

Patriarhia Română: accesul în interiorul Catedralei va fi restricţionat la un număr maxim de 70 persoane. Programul slujbelor de Crăciun şi Anul Nou

Patriarhul Ecumenic Ortodox Bartolomeu a fost diagnosticat cu COVID-19

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite