Papa Francisc îl îndeamnă pe preşedintele Trump să aibă grijă de săraci şi să se ghideze după valori etice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc l-a îndemnat pe preşedintele american Donald Trump să se ghideze după valori etice, vineri, când a preluat funcţia, şi să aibă grijă de săraci şi excluşi cât se află la conducerea ţării, relatează Reuters.

”Într-o perioadă în care familia noastră umană este asaltată de grave crize umanitare care cer răspunsuri politice vizionare şi unitate politică, mă rog ca deciziile dumneavoastră să fie ghidate de bogatele valori etice şi spirituale care au modelat istoria poporului american şi angajamentul naţiunii dumneavoastră faţă de progresul demnităţii umane şi libertăţii în întreaga lume”, i-a transmis Francisc lui Trump, la doar câteva minute după ce acesta a devenit al 45-lea preşedinte american.

”Sub conducerea dumneavoastră, fie ca statura Americii să continue să fie măsurată mai înainte de toate prin grija ei faţă de săraci, marginalizaţi şi nevoiaşi”, a declarat Francisc în acest mesaj, publicat de Vatican.

Francisc, primul papă din America Latină, a făcut din grija faţă de săraci şi cei mai vulnerabili membri ai societăţii o platformă-cheie a celor aproape patru ani de papalitate.

Anul trecut, răspunzând unei întrebări despre poziţiile lui Trump cu privire la imigraţie şi intenţia de a ridica un zid la frontiera cu Mexicul, Suveranul Pontif a declarat că un om cu asemenea opinii ”nu este creştin”.

Trump i-a replicat etichetând aceste declaraţii drept ”ruşinoase”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite