Papa Francisc deplânge faptul că mulţi tineri „nu au curajul să se căsătorească”, după ce mai multe mame i-au cerut să vorbească cu fiii lor

Papa Francisc deplânge faptul că mulţi tineri „nu au curajul să se căsătorească”, după ce mai multe mame i-au cerut să vorbească cu fiii lor

Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc Foto: Arhivă

Papa Francisc a deplâns sâmbătă faptul că „atât de mulţi tineri nu au curajul să se căsătorească” şi i-a îndemnat să se grăbească să facă acest pas, relatează duminică dpa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Suveranul pontif a declarat că multe mame îi cer să vorbească cu fiii lor care, de exemplu, la vârsta de 37 de ani nu sunt încă căsătoriţi. El a spus că a sfătuit-o în glumă pe una din ele să "nu îi mai calce cămăşile şi să înceapă să-i trimită o parte din ele pentru a-l determina să părăsească cuibul", notează Agerpres.

Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiată la încheierea celei de-a zecea Întâlniri Mondiale a Familiilor, în Piaţa Sf. Petru din Roma, la care au participat credincioşi şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice. 
 
Papa Ioan Paul al II-lea a iniţiat evenimentul de amploare cu prelegeri şi sărbători bisericeşti, în 1994. 
 
În acest an, au fost aşteptaţi circa 2.000 de delegaţi din 120 de ţări. 
 
Subiectele discutate au inclus sexualitatea, căsătoria şi migraţia. Înainte de eveniment, au existat critici în legătură cu noile linii directoare trasate de Biserică privind căsătoria care continuă să pună accentul pe castitate, şi anume fără relaţii sexuale înainte de căsătorie. Criticile s-au referit la faptul că acest lucru nu mai este în concordanţă cu vremurile actuale, mai ales în ceea ce priveşte tinerii, notează dpa.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările