Papa Francisc cere „redistribuirea corectă” a averilor din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa Francisc a cerut guvernelor să redistribuie nevoiaşilor averile şi ajutoarele sociale, gest făcut în spiritul generozităţii lipsite de interese, pentru a elimina „economia de excludere” care se manifestă în prezent.

Suveranul Pontif a lansat această cerere în timpul unui discurs în faţa secretarului ONU Ban Ki-moon şi a liderilor celor mai importante agenţii ale Naţiunilor Unite, reuniţi la Roma în această săptămână, notează publicaţia „The Daily Mail”

Nu este prima ocazia în care primul papă argentinian critică în mod deschis nedreptăţile capitalismului şi defectele sistemului economic global. În cadrul discursului de vineri, Francisc a făcut apel la ONU să contribuie la promovarea unei „mobilizări etice mondiale” ca formă de susţinere a nevoiaşilor din toată lumea.

În plus, pontiful a oferit propriile soluţii. El a declarat că progresul economic poate fi atins „prin distribuirea legitimă a beneficiilor economice de către stat”, precum şi prin asigurarea unei „cooperări vitale între sectorul privat şi societatea civilă”.

Francisc a insistat că ONU trebuie să promoveze implementarea unor obiective care ar putea lucra la sursa apariţiei sărăciei şi a foametei, pentru protejarea mediului înconjurător şi pentru evitarea exploatării angajaţilor la locul de muncă. Nu în ultimul rând, papa Francisc a reiterat poziţia Bisericii Catolice faţă de avort, subliniind importanţa respectării vieţii, „de la concepţie până la moarte naturală”.

 

 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite