Pandemia Covid-19. Polonezii se răscoală faţă de restricţiile impuse de guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Schi cu distanţare socialîă în Polonia
Schi cu distanţare socialîă în Polonia

Pe lângă problemele din programul de vaccinare, în Polonia creşte rezistenţa faţă de restricţiile impuse de guvern, care a prelungit lockdown-ul parţial până la sfârşitul lui ianuarie, unele firme anunţând că intenţionează să sfideze interdicţiile şi să deschidă.

Până luni după-amiază, peste 100 de afaceri, printre care baruri, restaurante, cluburi, centre de sporturi de iarnă şi hoteluri, şi-au anunţat intenţia, prin intermediul contului de Twitter @otwieramy (noi redeschidem), de a reporni activitatea, notează dpa, preluată de agerpres.ro.

Ele au citat o recentă hotărâre a unui tribunal administrativ potrivit căreia lockdown-ul parţial instituit de guvern a fost aplicat fără respectarea procedurilor necesare şi încalcă drepturile cetăţenilor garantate de Constituţie.

Începând de luni, cei mai mici elevi pot să revină la şcoală, însă autorităţile nu au ridicat niciun fel de restricţii pentru firme.

„Situaţia devine tot mai greu de suportat pentru antreprenori. Multe firme de familie sunt ameninţate de faliment“, a afirmat Krzysztof Zuk, un lider regional al Platformei Civice, cel mai mare partid de opoziţie.

Politicienii Platformei au susţinut luni mai multe conferinţe de presă în ţară, criticând ceea ce ei consideră a fi ineficienţa schemei guvernamentale de ajutorare a afacerilor.

Pe de altă parte, prim-ministrul Mateusz Morawiecki şi-a reiterat apelul la respectarea restricţiilor, ameninţând cu sancţiuni. „Vom întări controlul pentru a impune respectarea regulilor. Trebuie să menţinem restricţiile pentru ca virusul să nu se răspândească mai mult“ în rândul populaţiei, a subliniat el.

Mai multe spitale din Polonia au raportat luni că au suspendat vaccinările după ce nu au primit dozele programate, a relatat agenţia PAP. Spitale din Cracovia, Leszno şi Plock se numără printre cele care au anunţat că suspendă inoculările.

Din cele 360.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech programate să sosească în Polonia luni, producătorul a livrat doar 176.000, a arătat Michal Dworczyk, oficial guvernamental responsabil cu programul naţional de vaccinare.

Oficialul a criticat acordul de achiziţie de vaccinuri semnat de Comisia Europeană, afirmând că acesta este ‘departe de a fi perfect’ şi că Polonia analizează posibilitatea de a cumpăra vaccinuri în afara acordului la nivelul UE.

Până în prezent, în Polonia au primit prima doză de vaccin peste 475.000 de oameni, a precizat Dworczyk.

Medicii şi personalul auxiliar au avut prioritate la vaccinare. Polonia are în plan să înceapă pe 25 ianuarie vaccinarea populaţiei generale, începând cu vârstnicii.

Austria a primit cu 20 % mai puţine vaccinuri din cauza unei probleme de producţie la Pfizer

Austria are în prezent cu 20 % mai puţine vaccinuri anti-COVID-19 decât preconiza pentru ianuarie, din cauza unei probleme de producţie la compania farmaceutică Biontech/Pfizer, a explicat luni guvernul austriac care şi-a exprimat încrederea ca ritmul de distribuţie să fie restabilit în februarie.

În faţa acestei situaţii, cancelarul austriac Sebastian Kurz a precizat că ţara sa alături de Danemarca şi Grecia, va face presiuni asupra Uniunii Europene pentru ca Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) să aprobe vaccinul dezvoltat de AstraZeneca în regim de urgenţă şi fără birocraţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite