Pandemia Covid-19. Încă 838 de decese într-o singură zi în Spania. Premierul britanic anunţă că „lucrurile se vor înrăutăţi“ şi în Regatul Unit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spania a înregistrat 838 de decese din cauza coronavirusului în 24 de ore, un nou bilanţ grav, după ce sâmbătă au fost 832, totalul ajungând la 6.528, potrivit cifrelor publicate duminică de Ministerul Sănătăţii. În Marea Britanie, premierul anunţă că lucrurile se vor înrăutăţi, iar britanicii trebuie să fie pregătiţi pentru o perioadă mare de izolare la domiciliu.

Numărul de cazuri confirmate a ajuns la 78.797, o progresie de 9,1% într-o zi, în a doua ţară cea mai îndoliată din cauza Covid-19, care va înăspri regulile de izolare. 

"Aceste măsuri vor reduce mişcarea şi mai mult a populaţiei dar va reduce şi riscul de infectare şi ne va permite să deblocăm unităţile sanitare", a declarat premierul Pedro Sanchez într-o alocuţiune televizată, sâmbătă seară. 

"Toţi salariaţii din activităţi neesenţiale vor rămâne acasă timp de două săptămâni", adică până la 9 aprilie, la începutul weekendului de Paşti, a declarat şeful Guvernului. 

Sunt considerate activităţi esenţiale - domeniile sănătate, alimentaţie sau energie. 

Această măsură a fost aprobată duminică, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului de miniştri care trebuia să precizeze care sunt sectoarele vizate de măsură.           

Numărul persoanelor vindecate a crescut cu 19,7% în 24 de ore, ajungând la 14.709.

Morţii, transportaţi în camioanele armatei

Spania urmează să desfăşoare forţele armate pentru a ajuta la transportul persoanelor ucise de coronavirus, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii. Potrivit unei declaraţii publicate în Monitorul Oficial, armata spaniolă va trebui să intervină din cauza numărului mare de decese şi a numărului insuficient de case funerare, în contextul în care sâmbătă s-a înregistrat cel mai mare număr de decese într-o zi de până acum, 832.

Desfăşurarea armatei va dura cât timp va rămâne în vigoare starea de urgenţă, au precizat autorităţile spaniole. Tot armata se ocupă şi de dezinfectare. 

Comunitatea Madrid rămâne cea mai afectată regiune, jumătate din numărul deceselor la nivelul întregii ţări înregistrându-se aici.

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat sâmbătă măsuri şi mai dure, în încercarea de a controla criza sanitară. Începând de luni, toţi angajaţii din sectoarele neesenţiale vor rămâne acasă timp de două săptămâni, a declarat Sanchez într-o intervenţie televizată, fără a specifica sectoarele vizate, comentează dpa.

"În Spania, orele cele mai dificile abia urmează, virusul ne loveşte cu o violenţă nemiloasă", a avertizat premierul Sanchez.  

Concedierile au fost interzise, în Spania, în timpul pandemiei

Guvernul spaniol a decis vineri interzicerea oricărei concedieri în timpul pandemiei de coronavirus, în momentul în care sindicatele estimează că un jur de un milion de salariaţi vor fi temporar în şomaj, scrie AFP. „Nu putem folosi Covid-19 pentru a concedia începând de astăzi”, a indicat, într-o conferinţă de presă ministrul Muncii Yolanda Diaz, membră a Partidului de stânga radicală Podemos, care guvernează în coaliţie cu socialiştii lui Pedro Sanchez.

Această interdicţie a concedierilor a fost cerută de două principale sindicate, CC OO şi UGT, care estimează că în jur de un milion de persoane ar putea fi trimise în şomaj parţial în martie. Guvernul a decretat la 14 martie stare de alertă şi carantină pentru toţi spaniolii, o măsură prelungită până la 11 aprilie, din cauză că Spania este ţara care numără cei mai mulţi morţi după Italia. 

Marea Britanie, coronavirus: „Lucrurile se vor înrăutăţi“, avertizează premierul Johnson

Premierul britanic Boris Johnson le-a cerut britanicilor să stea acasă şi le-a transmis, într-o scrisoare făcută publică de Downing Street, că vor fi luate măsuri şi mai stricte în lupta împotriva coronavirusului, informează duminică dpa.

"Este important pentru mine să vă spun adevărul - ştim că lucrurile se vor înrăutăţi înainte de a se îndrepta", a scris Johnson în scrisoarea care urmează să fie trimisă către 30 de milioane de cămine.

"Ne pregătim aşa cum trebuie şi, cu cât respectăm cu toţii regulile, cu atât mai puţine vieţi vor fi pierdute şi cu atât mai repede viaţa va reveni la normal. În aceste clipe de urgenţă naţională, vă cer, vă rog, rămâneţi acasă, protejaţi NHS (Serviciul Naţional de Sănătate - n.r.) şi salvaţi vieţi", a scris Johnson.

Statul acasă şi regulile stricte de distanţare socială trebuie respectate, a avertizat premierul britanic, care a contractat şi el virusul. "Aceste reguli trebuie respectate. Deci, dacă oamenii încalcă regulile, poliţia va da amenzi şi va dispersa mulţimile", a adăugat el.

În Marea Britanie - care a amânat impunerea măsurilor de distanţare socială - s-au înregistrat peste o mie de decese de coronavirus şi peste 17.000 de contagieri. Vineri, atât Johnson, cât şi ministrul sănătăţii Matt Hancock au anunţat că au fost testaţi pozitiv la coronavirus, iar prinţul Charles are şi el virusul. Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a precizat că are simptome uşoare, inclusiv febră şi o tuse persistentă, motiv pentru care s-a autoizolat şi lucrează de acasă. 

Britanicii trebuie să fie pregătiţi pentru o perioadă mare de izolare la domiciliu, în condiţiile luptei guvernului cu epidemia de coronavirus, conform declaraţiilor făcute duminică de ministrul fără potofoliu Michael Gove, transmite Reuters.

"Cred că toată lumea trebuie să fie pregătită pentru o perioadă semnificativă în care aceste măsuri vor fi impuse", a declarat el pentru BBC.

Autorităţile britanice sunt "foarte preocupate" după publicarea ultimelor date care arată că mai mult de 1.000 de persoane au murit după ce au fost testate pozitiv cu noul coronavirus, a mai susţinut Michael Gove.

"În mod firesc, suntem foarte preocupaţi iar gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre familiile tuturor celor care au suferit pierderi din rândul celor dragi în ultimele zile", a mai susţinut Gove. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite