Pământul continuă să se cutremure în Italia. Premierul Renzi promite că va reconstrui totul, dar costurile sunt astronomice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pagubele materiale sunt de ordinul miliardelor de euro după seria de cutremure care a lovit Italia
Pagubele materiale sunt de ordinul miliardelor de euro după seria de cutremure care a lovit Italia

Mai multe mişcări telurice de magnitudine de până la 4,2 pe Richter s-au înregistrat în cursul nopţii în centrul Italiei care a fost afectată duminică de un seism de 6.5, cel mai puternic în această ţară din 1980. Italia va „reconstrui totul - case, biserici şi afaceri“ a spus premierul Renzi, dar pagubele aconomice sunt estimate la câteva miliarde de euro.

Un seism de mică intensitate s-a produs în Perugia la ora locală 03:27 (02:27 GMT), potrivit Institutului Italian de Seismologie şi Vulcanologie, care a înregistrat numeroase replici mai mici. Rieti, Macerata şi Ascoli Piceno au fost zonele unde s-au produs cele mai multe replici de mică intensitate, în condiţiile în care numeroşi localnici din Umbria şi Marche au fost instalaţi în adăposturi.

Se estimează că aproximativ 40.000 de persoane au fost evacuate din casele lor care au suferit pagube, sau din motive de precauţie şi transferate în tabere, în stabilimente hoteliere de pe coasta Adriaticii sau în alte locaţii. La primele ore ale zilei au fost reluate operaţiunile pentru a facilita viabilitatea regiunii afectate de seism şi pentru a oferi ajutor miilor de persoane care au rămas fără acoperiş.

Şcolile din Roma, închise

La Roma administraţia a avut o reuniune extraordinară de urgenţă pentru a stabili măsurile menite să facă faţă consecinţelor cutremurului şi a verifica starea clădirilor după ce s-a decis ca şcolile să rămână închise în cursul zilei.

Unele monumente ale capitalei au fost afectate de cutremurul de duminică, precum Bazilica San Pietro care a fost închisă după apariţia unor fisuri şi a unor desprinderi, sau Biserica Sant'Ivo alla Sapienza, închisă de asemenea după prezenţa unor fisuri.

Renzi:  vom reconstrui totul

Italia va „"reconstrui totul - case, biserici şi afaceri“ după ce zona centrală a Italiei a fost lovită duminică de un cutremur de 6,5 grade pe scara Richter, a declarat duminică noaptea premierul italian Matteo Renzi, potrivit DPA.

„'Vom folosi tot ce este necesar pentru reconstrucţie“', a spus Renzi, care s-a referit la posibilitatea ca Italia să depăşească limita deficitului public de 3% din PIB — impusă de Uniunea Europeană — întrucât ţara va avea nevoie de fonduri suplimentare pentru acoperirea cheltuielilor pentru reconstrucţia post-seism. 

El a adăugat că reuniunea de luni a executivului italian se va concentra pe extinderea măsurilor de asistenţă existente, puse în practică după cutremurul din august soldat cu circa 300 de morţi, şi la zonele afectate de cutremurul înregistrat duminică dimineaţă. 

Persoanele sinistrate, adăpostite în hoteluri

Matteo Renzi a precizat că toate persoanele rămase fără locuinţe vor fi adăpostite în hoteluri mai degrabă decât în corturi, ţinând cont de temperaturile scăzute înregistrate în această perioadă. 

Seismul de duminică  a avut loc în aceeaşi regiune, Umbria, unde s-au produs şi cel de miercuri, dar şi cel de pe 24 august, care a devastat efectiv oraşul Amatrice. De data aceasta a fost resimţit puternic la 134 km de Roma.

Cutremurul din luna august a avut o magnitudine de 6,2 grade pe scara Richter şi s-a soldat cu moartea a cel puţin 250 de persoane. Pe lângă acest lucru, şi pagubele economice au fost uriaşe şi sunt estimate între 1 şi 11 miliarde de euro, potrivit experţilor intervievaţi de Bloomberg.

Italienii nu prea îşi asigără locuinţele

Companiile de asigurări nu vor avea prea mult de decontat pentru că italienii sunt repetenţi când vine vorba de asigurarea locuinţelor. De exemplu, în 2014, asigurările, ca procent din produsul intern brut în ţară, au fost la 1,9 %, potrivit datelor compilate de către Swiss Re AG. În Franţa, procentul se ridică la 3,3%, în Germania la 3,4% şi la 8,1% în Olanda, potrivit datelor furnizate de PricewaterhouseCoopers.

Doar aproximativ 2% din pierderile economice dintr-un cutremur care a avut loc în anul 2009, în regiunea Abruzzo din Italia şi care s-a soldat cu 308 morţi, au fost acoperite de asigurări, potrivit lui Stefan Schuermann, un analist în materie de asigurări, citat de Bloomberg.

Mauro Dolce, unul din directorii generali ai Departamentului de Protecţie Civilă din Italia a declarat pentru publicaţia Sole 24 ore că „Pentru renovarea clădirilor publice ne este necesară o sumă de aproximativ 50 de miliarde.”

Potrivit unui raport realizat de Centrul Naţional de Studii al Inginerilor din Italia, cutremurele au costat Italia, în total, între anii, 1968-2014, aproape  122 de miliarde de euro pentru reconstrucţii. Asta arată practic că în fiecare an s-au cheltuit 2,6 miliarde euro, din impozite, pentru a repara daunele provocate de cutremure. Potrivit instituţiei, citată de ilpost.it, costul prevenţiei cutremurelor este şi mai mare şi se ridică la minim 3,5 miliarde de euro pe an.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite