Milioane de europeni vor merge la urnele de vot, fiecare cu gândurile şi cu temerile sale, cu anxietate, cu speranţă, cu ură, compasiune sau  indiferenţă. Fiecare votant este un mozaic de emoţii complexe care vor influenţa traseul ştampilei de vot mai mult decât orice analiză politică rece sau înşiruire de argumente iscusit aranjate. Duminică, emoţiile vor decide viitorul Europei.

acum 2 zile · comentarii (1)

„Nu poate exista Europa fără stat de drept, nu pentru că ar fi vreo doctrină ideologică. Aceasta este chintesenţa Europei ca entitate politică“, a subliniat Donald Tusk la Sibiu. E un moment istoric pentru România, căruia i se potrivesc cuvintele lui Churchill după bătălia de la El-Alamein, punctul de inflexiune al războiului mondial: „Acesta nu e sfârşitul. Nu e nici măcar începutul sfârşitului. Dar este, poate, sfârşitul începutului“.

acum 15 zile · comentarii (12)

A fost frumos în Sibiul european, liderii prezenţi navigând pentru ultima oară în formatul, somptuozitatea reţinută şi decontractarea îndelung studiată care a caracterizat coregrafia profesionist realizată, în oglindă cu sutele de evenimente similare la care am avut ocazia să particip în activitatea de 25 de ani de corespondent de presă la Bruxelles.

acum 15 zile · comentarii (36)

Summitul de la Sibiu, fain, relaxat, îmbibat de solidaritate europeană şi apreciat de localnici, a avut loc la 400 km de Drajna Nouă unde în urmă cu 10 zile o tornadă lua pe sus un autocar întreg. Cât timp la întâlnirea europeană la nivel înalt din Ardeal se pun schimbările climatice doar pe ultimul rând al listei, singura manifestare relevantă din Sibiu rămâne protestul celor de la Greenpeace şi mitingul sănătos al celor 80 de liceeni europeni.

acum 15 zile · comentarii (26)

Am anticipat corect: dintre jucătorii importanţi ai Europei şi ai planetei, nimeni nu mai are cum să fie foarte atent la mesajul Summit-ului informal de începe azi la Sibiu, chiar dacă, aşa ar fi trebuit să stea lucrurile deoarece intenţia era, ca pe timpuri tulburi, măcar vorbele să fie frumoase şi liniştitoare pentru a convinge dezorientatul electorat european că merită să mizeze pe viitorul comun semnificat de proiectul european.

acum 16 zile · comentarii (20)

Altfel, cu totul altfel ar fi trebuit să stea lucrurile în lumea ideală, curată, aseptică, politicoasă şi în genere departe de pasiunile vulgului, aceea în care gazdele române şi-au îndeplinit impecabil sarcina care le revine, oferind profesionist, corect şi la timp cafea, şampania şi fursecurile în timp ce grupul restrâns al puternicilor europeni se ocupa de aranjamentele jocurilor viitoare, pe poziţii, funcţii şi responsabilităţi.

acum 17 zile · comentarii (20)

Aparent, doar aparent, povestea este bizară şi simplă, ca orice act de demenţă pură: în dimineaţa zilei de 27 aprilie, credincioaşii au observat cu stupoare cum în biserica Sf. Maximilian Kolbe, în zona toaletelor şi a coşurilor de gunoi, erau afişat multe postere înfăţişând icoana sacrosantă- simbpol al Poloniei, „Fecioara de la Częstochowa“, având aureolele în culorile curcubeului specific comunităţii LGBT.

acum 18 zile · comentarii (39)

De Ziua Europei, liderii ţărilor UE vor semna Declaraţia de la Sibiu, care va trasa direcţiile fundamentale ale Agendei Strategice europene pentru următorii cinci ani. Priorităţile Uniunii vor fi discutate la Summit-ul găzduit de România, în contextul exercitării de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE. Dar cea mai palpitantă parte se va derula în culise: negocierea poziţiilor din fruntea instituţiilor europene.

acum 19 zile · comentarii (12)
Postari Recente