Poluare pe Canalul Mânecii

Poluare pe Canalul Mânecii

Experţii pe mediu au intrat în alertă după ce aproximativ 50 de containere au căzut în Canalul Mânecii din cargobotul MSC Napoli, eşuat dirijat în sud-estul Angliei. Nava care se afla în

O excepţională demonstraţie de forţă în Mediterană: americanii au trimis două grupări navale fiecare dintre acestea aparţinând structurii de intervenţie duale care operează sub comanda port-avionului Lincoln din clasa Nimitz alături de care este şi USS John C Stennis.

acum 2 zile · comentarii (82)

Jocurile evoluează acum cu asemenea viteză, într-atât de mare este nevoia schimbării paradigmelor, atât de solid implantat este sentimentul eşecurilor unora dintre abordările majore regionale, continentale şi internaţionale în privinţa Ucrainei, încât urgenţa aceasta a dus deja la deschiderea canalelor de negociere înspre direcţiile considerate ca priorităţi absolute de către preşedintele Zelenski.

acum 3 zile · comentarii (12)

Candidatura lui Vladimir Zelensky a fost atent pregătită în media ucraineană. Dincolo de spectacolul de televiziune care l-a propulsat pe scena publică, anunţul acestei candidaturi a fost făcut în stil prezidenţial: Zelensky s-a adresat telespectatorilor postului 1+1, anunţând că doreşte să candideze, la fel cum Boris Elţân anunţa în anul 2000 demisia sa şi candidatura lui Vladimir Putin.

acum 4 zile · comentarii (20)

Catastrofa produsă de incendiul devastator care a cuprins catedrala Notre Dame de Paris a devenit instantaneu tragedia unui popor şi a generat reacţii absolut fabuloase, demne de a fi analizat cu metodologia specifică raţionamentelor de securitate în care se măsoară forţa, credibilitatea şi potenţialul unei naţiuni.

acum 9 zile · comentarii (18)

O companie de televiziune, care a filmat ilegal pacienţii dintr-o maternitate, a fost amendată de 120.000 de lire sterline de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal din Anglia - Information Commissioner's Office (ICO).

acum 10 zile · comentarii (0)

La trei ani fără o lună de la votul pentru Brexit, britanicii vor vota la alegerile europarlamentare. Dincolo de simbolistica eşecului încercării de ieşire din UE, 27 de candidaţi din 14 state, inclusiv un român, vor rămâne fără mandat. Afluxul de laburişti şi conservatori va consolida două grupuri europarlamentare. Riscul major îl constituie împingerea UE în gaura neagră ce tinde să devină Brexit.

acum 11 zile · comentarii (4)

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, partidele politice din Republica Moldova nu au reuşit încă să ajungă la un acord comun pentru formarea unei majorităţi care să îşi asume guvernarea. Prezenţa la vot de doar aproximativ 49% reprezintă un record negativ, asta deşi viitorul geopolitic al ţării va fi trasat de către următorul guvern.

acum 14 zile · comentarii (1)

O fantomă bântuie Europa, iar ea se numeşte Brexit. Nu întâmplător data de ieşire a Marii Britanii din UE a fost devansată pentru 31 octombrie, ajunul zilei în care catolicii şi protestanţii sărbătoresc praznicul Tuturor Sfinţilor, seara dinainte devenind în cultura populară Halloween. La noi, se celebrează sâmbăta morţilor pe 2 noiembrie, deci tot în preajma acestei date.

acum 15 zile · comentarii (11)

Prim-ministrul britanic Theresa May a trimis o scrisoare către Consiliul European, către Preşedintele Donald Tusk, în care solicită prelungirea termenului pentru Brexit la 30 iunie 2019. Reacţiile membrilor Consiliului, în special Franţa şi Spania, au fost extrem de clare, reiterând poziţiile enunţate anterior:

acum 16 zile · comentarii (15)

Deocamdată suntem la stadiul iniţial al jocului: etapa de formatare a ceea ce ar putea deveni următorul bloc politic cu dimensiune europeană, cel al partidelor de extremă-dreaptă, ultra-naţionaliste şi profund eurosceptice, reunite acum în jurul lui Matteo Salvini, răspunzând apelului său ca naţionaliştii să ajungă să constituie „cel mai important grup politic din Parlamentul European“ după alegerile din 26 mai.

acum 16 zile · comentarii (18)

Numai aparent şi extrem de superficial, ceea ce urmează ar fi o discuţie rezumată doar la sectorul „ştiinţă şi tehnică“. De fapt, pe fond, este vorba despre o dezbatere pe un subiect esenţial, cel care reflectă capacitatea vizionară a unor societăţi care îşi pregătesc supravieţuirea în timpul ce vine.

acum 17 zile · comentarii (15)
Postari Recente