Burse de studiu in Italia

Burse de studiu in Italia

Centrul Naţional Român pentru Burse de Studii în Străinătate a anunţat numărul de burse de studiu în Italia, oferite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Începând

Revista presei spaniole

Revista presei spaniole

Prima pagină a ziarului "El Periodico" titrează "Şeful ETA a căzut", un articol care se relatează modalitatea în care a fost urmărit şi arestat Francisco Javier López Peña,

Falia atlantică ameninţă România. Dependentă economic de UE şi militar de SUA, ţara noastră riscă să cadă între liniile frontului care spulberă coeziunea postbelică a Occidentului. Ce putem face? Să ne regăsim coerenţa şi predictibilitatea în politica externă. Şi să devenim pro-activi în perspectiva summit-ului de la Bucureşti al Iniţiativei celor Trei Mări şi a preşedinţiei Consiliului UE, prin iniţierea unui tot mai necesar summit UE-SUA.

acum 21 zile · comentarii (17)

Cu ceva ani în urmă, când realizam un ciclu de documentare TV sub egida Academiei Franceze, a Clubului de la Roma şi a Academiei Române, am avut ocazia să-l întâlnesc foarte des pe Alexander King, unul dintre fondatorii instituţiei care grupa în acel moment, alături de cei de la Bilderberg, tot ce însemna avangarda gândirii novatoare în cele mai diverse domenii ale activităţii umane.

acum 22 ore · comentarii (20)

Problemele deosebit de ample ridicate de situaţia statului de drept din Polonia sunt din nou considerate de europarlamentarii europeni ca fiind într-atât de importante şi urgente încât au necesitat o nouă dezbatere în plen şi au justificat o scrisoare adresată domnilor Juncker şi Timmermans de către preşedinţii principalele grupuri politice din legislativul comunitar.

acum 2 zile · comentarii (10)

La finele acestei luni, urmează o reuniune a Consiliului European a cărei agendă şi concluzii provizorii arată că mizele sunt ridicate foarte sus, tocmai fiindcă a crescut în proporţii geometrice sentimentul de nelinişte creat de disensiunile majore din spaţiul euroatlantic.

acum 4 zile · comentarii (23)

„NATO şi UE au finanţat şi susţinut public statul paralel”. Afirmaţia îi aparţine liderului PSD, Liviu Dragnea. A făcut-o la o zi după ce 100 de mii de membri ai partidului său au fost aduşi la Bucureşti, pentru a protesta împotriva „statului paralel”, o expresie bizară cu care e descrisă, în chip peiorativ, independenţa justiţiei.

acum 5 zile · comentarii (24)

Duminică, slovenii au mers la urne pentru al nouălea scrutin organizat de la obţinerea independenţei. Alegerile au fost provocate de demisia premierului Miro Cerar, care a condus, din 2014 încoace, o coaliţie formată din formaţiunea pe care o conduce - Centrul modern, din social-democraţi şi din Partidul Democratic al Pensionarilor. Vedetele acestei consultări electorale au fost un fost premier şi un fost imitator.

acum 12 zile · comentarii (9)

Chişinăul are în continuare un primar proeuropean, după ce Andrei Năstase a reuşit să îl învingă în turul secund al alegerilor municipale pe contracandidatul său, venit din rândul partidului socialist, Ion Ceban. Cu o prezenţă la vot de doar 37%, actualul edil este ales doar pentru un an de zile, asta după ce fostul primar, Dorin Chirtoacă a demisionat la începutul anului în urma unui scandal de corupţie.

acum 14 zile · comentarii (1)

Roma, 1 iunie - Scriu aceste rânduri după câteva ore petrecute la Roma, la invitaţia Fundaţiei Flying Angels şi a neobositului consul onorific al României la Genova, Massimo Pollio. Dineul de gală al fundaţiei - care ajută copii cu probleme medicale grave, inclusiv din România, să fie trataţi în Italia - s-a desfăşurat la Palazzo Colonna, practic gard în gard cu Palatul Quirinale, sediul Preşedinţiei Republicii Italiene.

acum 17 zile · comentarii (15)

Parlamentul European a adoptat cu 456 voturi „pentru“, 147 „împotrivă“ şi 49 de abţineri, una dintre cele mai aşteptate legislaţii cu relevanţă şi aplicabilitate europeană, îndelung aşteptată şi foarte dur negociată, inclusiv cu intervenţia multor şefi de state şi guverne.

acum 18 zile · comentarii (4)

Nimeni nu ştie dacă ce-a spus Günther Oettinger, comisarul european pentru buget, este doar o gafă enormă, de proporţii istorice, sau nu cumva, aşa cum au argumentat imediat criticii proiectului european, reflectă imaginea noului mod de gândire asupra Europei a noului şi foarte entuziastului motor franco-german.

acum 19 zile · comentarii (29)