care nu se prosternează faţă de noii şefi impuşi de trupele ruse şi de grupările paramilitare, de tâlhari şi hoţi din regiune, indiferent că sunt etnici ruşi sau ucraineni rămaşi la ei acasă. Astfel, ei devin prizonieri şi ostatici, dar de care nu ştiu nici familiile din partea rămasă sub control ucrainean, nici autorităţile de la Kiev, pentru a-i include pe listele de schimburi de prizonieri.

Reprezentantul Ucrainei în subgrupul de lucru pentru afaceri umanitare, Irina Gherashcenko, vicepreşedintele Radei Supreme - Parlamentul ucrainean - a dat publicităţii rezultatele studiilor făcute pe cei eliberaţi din prizonierat şi metoda de identificare a celor capturaţi. Astfel, ea a susţinut că cei eliberaţi din prizonierat intră în îngrijiri medicale şi sunt chestionaţi de către serviciile secrete SBU nu pentru că ar exista suspiciuni, ci pentru ca să se obţină date despre tratamentul şi metodele de acţiune ale forţelor ruse şi pro-ruse în Donbas, asupra militarilor ruşi din regiune şi asupra altor captivi la separatişti şi trupele ruse.

Din rezultatele obţinute, vicepreşedintele Radei Supreme a subliniat că majoritatea deţinuţilor au răni importante şi traume la cap, unde sunt loviţi cu sălbăticie pentru a nu-şi aminti fapte sau a pierde uzul raţiunii. Cei care nu sunt de acord cu regimul sau cu nivelul de viaţă, cu rechiziţionarea discreţionară a bunurilor, toţi sunt capturaţi, devin ostatici, sunt torturaţi şi sodomizaţi.

Grupul tripartit care ţine de sistemul de acorduri de pace de la Minsk, mai susţine că documentarea e făcută pe baza certificatelor medicale emise pentru fiecare din cei eliberaţi din captivitate la schimb de ostatici sau care fug din zonă în partea controlată de autorităţile legitime ale Ucrainei, dar reclamă că au trecut printr-o formă de prizonierat la separatiştii pro-ruşi sau trupele ruse. Acestea relevă metoda de tortură cu lovituri exclusiv în cap, bătăi crunte ce vizează numai capul. O duzină dintre ei reclamă şi sodomia, confirmată medical, în captivitate. Reprezentantul ucrainean nu a dezvăluit detalii despre cei care aplică actele de tortură şi specialiştii ruşi în tortură şi interogatorii violente şi ce vizează ei prin asemenea practici, care sunt categoriile de informaţii pe care le solicită captivilor.

Preocuparea majoră rămâne traumele cranio-cerebrale, este vorba despre posibilitatea de recuperare nu numai din cauza sindromului post-traumatic manifestat de toţi, cât de posibilitatea de a se recupera fizic şi de a utiliza intelectul lor după presiunile şi bătăile suferite. E şi o problemă de nenorocire pe viaţă a celor eliberaţi, dar şi una care priveşte posibilităţile de condiţionare de orice tip la care e posibil să fi fost supuşi cei captivi sau măcar o parte dintre ei. E o bătaie de cap deosebită care dublează problemele cu care se confrunta deja Ucraina în cazul anexării Crimeei şi agresiunii militare din Estul teritoriului său, din Donbas: război, refugiaţi interni, efortul de reintegrare a combatanţilor etc.

Toţi cei returnaţi către Kiev manifestă sindrom post-traumatic sever care nu poate fi vindecat decât prin acţiuni susţinute de reabilitare psihologică, tratamente îndelungate şi cu rezultate diverse.

Discuţia privind tipul de tortură şi obiectivele trupelor ruse şi pro-ruse din regiunile separatiste este importantă şi pentru terţi, statele occidentale, pentru că ele revelează posibilităţi diverse şi instrumentar dezvoltat sau măcar testat în privinţa interogatoriilor fără limită şi fără criterii etice de către voluntari, mercenari, intermediari ai ruşilor din regiune, care nu se supun nici unei legi sau reguli, inclusiv nu respectă legile războiului şi tratamentele prizonierilor de război. Oricum, chiar dacă era dintre primele prevederi ale acordurilor de la Minsk, schimbul de prizonieri este blocat metodic şi programatic de către partea rusă, iar aceasta achiziţionează noi ostatici fie din Crimeea ocupată şi anexată – transferaţi în Rusia – fie din cei capturaţi în Ucraina, în teritoriul controlat de autorităţile legitime şi exfiltraţi în Donbas, fie din noii prizonieri inventaţi dintre localnicii care nu respectă autorităţile impuse de paramilitarii locali şi care intră în malaxorul maşinăriei de tratat ostateci în variante extrajudiciare şi de testare a tehnicilor de interogare şi distrugere a personalităţii şi cunoştinţelor celor vizaţi, făcându-i neutilizabili în societate.

De altfel, Gherashcenko a subliniat că toţi cei returnaţi către Kiev manifestă sindrom post-traumatic sever care nu poate fi vindecat decât prin acţiuni susţinute de reabilitare psihologică, tratamente îndelungate şi cu rezultate diverse. E vorba mai întâi de captivitate, apoi despre lovituri şi traume şi efectele lor psihologice, despre tortură şi sodomie, dar şi despre condiţionări psihologice de orice fel la care au fost supuşi ostatecii.

Irina Gherashcenko a propus ca situaţia să fie remediată prin crearea unui Minister al Veteranilor de Război, ştiut fiind că aspectele de sindrom post-traumatic nu vizează strict pe prizonieri, ci şi pe cei care luptă în Donbas de mai bine de 4 ani, care se confruntă cu uciderea violentă a camarazilor şi rudelor, a celor care ucid, la rândul lor, în conflict, în fapt a întregii componente post-traumatice creată de războiul lung din Donbas, în care mor zilnic oameni. Şi nu e vorba doar despre militarii sub arme, ci şi despre voluntari, despre întreaga populaţie implicată şi care suferă, direct sau indirect, traumele conflictului din Donbas.