Încă un oraş din Italia vinde locuinţe cu 1 euro. Ce trebuie să faci ca să le poţi cumpăra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un orăşel pitoresc din Sicilia oferă proprietăţi spre vânzare cu numai un euro, dar cumpărătorii trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială.

Mussomeli este un oraş de 11.000 de locuitori din sudul Sicilieri, situat doar la câteva ore de Napoli şi de coasta Amalfi. Localitatea găzduieşte biserici antice, peşteri bizantine şi un castel medieval şi cei care locuiesc aici se pot delecta cu delicatese precum brânza Caciocavallo Podolico, care are forma unei lacrimi sau pâine coaptă în cuptoare de lemn.

Însă dincolo de farmecul caracteristic al unei localităţi rurale şi boeme din Sicilia, oraşul se luptă cu depopularea masivă, locuitorii mutându-se în număr mare spre zonele urbane. Drept urmare, autorităţile au decis să vândă o parte din locuinţele abandonate pentru numai un euro, în încercarea de a repopula localitatea.

Autorităţile locale au scos până acum la vânzare online 100 de proprietăţi abandonate (câteva au fost deja cumpărate), iar alte 400 vor fi scoase şi ele la vânzare curând.

mussomeli foto business insider

Multe dintre locuinţe au o nevoie urgentă de reparaţii şi, condiţia esenţială ca locuinţa să poată fi cumpărată pentru numai un euro, este ca cei care o cumpără să fie de acord să o renoveze în maxim trei ani de când au semnat contractul. Dacă nu fac acest lucru, ei îşi vor pierde garanţia de 5.000 de euro.

Autorităţile estimează că renovarea costă circa 100 de euro per metru pătrat, în timp ce vor mai exista şi o serie de alte taxe, precum cele notariale sau cadastrale, care costă între 2.500 şi 4.000 de euro.

mussomeli foto business insider

Oraşul dispune de ingineri şi arhitecţi care pot asista la renovări, dar cumpărătorilor le este permis să îşi formeze propria echipă de renovări.

Pentru a cumpăra una dintre locuinţe, cei interesaţi trebuie să viziteze Mussomeli, unde le va fi aranjat un tur. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite