Opoziţia de centru-stânga din Ungaria se aliază cu „Jobbik“

De multă vreme, opoziţia din Ungaria încearcă să facă un front comun împotriva guvernului Orban. Numai că, la ora actuală, şi-a ales o cale nu chiar potrivită (o formulare politicoasă) pentru a-şi întări poziţia.

Ea s-a decis să se alieze într-o serie de acţiuni cu partidul de extremă dreaptă „Jobbik“. Aşa s-a întâmplat şi la ultimele demonstraţii împotriva aşa numitei „legi a sclaviei“, votată de parlamentul ungar. Legea prevede creşterea orelor suplimentare la 400 atât în sectorul de stat, cât şi în sectorul particular. Cealaltă revendicare a protestatarilor a fost posibilitatea ca anumiţi judecători de la tribunalele administrative să fie numiţi direct de ministrul de Justiţie, măsură considerată o încălcare flagrantă a principiul separării puterilor în stat. Prima problemă fiind de un interes mai larg, la proteste s-a raliat şi una dintre federaţiile sindicale, până acum practic inexistentă în apărarea drepturilor membrilor ei. Se vorbeşte în acest context chiar de organizarea unei greve generale. La aceste demonstraţii, lideri ai opoziţiei de centru-stânga, socialişti, liberali şi ecologişti s-au prezentat în faţa publicului alături de lideri ai „Jobbik“.

Din 2010, de la câştigarea alegerilor de către Fidesz, partidul premierului Orban, diferitele formaţiuni politice din opoziţie - parlamentare şi neparlamentare - au încercat, în cadrul celor două cicluri electorale care au urmat - 2014 şi 2018 -, să răstoarne regimul Orban, dar în zadar. După eşecul înregistrat de guvernul socialist-liberal, compromis din cauza numeroaselor scandaluri de corupţie şi suportând consecinţele crizei economice, opoziţia care s-a format după câştigarea alegerilor de către Fidesz s-a dovedit a fi anemică, incapabilă să-şi elaboreze o platformă credibilă care să reatragă alegătorii către partidele sau mişcările politice de stânga şi liberale. Singurul partid care a câştigat alegători în decursul anilor a fost „Jobbik“, acum şi el în pierdere de viteză deoarece s-a scindat. Formaţiunea care a rămas cu numele de „Jobbik“ a încercat o reorientare mai spre centru, s-a mai „cosmetizat“, iar partea radicală a format un alt partid, „Patria noastră“, sub conducerea lui Laszló Torockai, preşedintele de onoare al „Mişcării de tineret a celor 64 de comitate“, binecunoscut şi în România, unde de-altfel a fost declarat „persona non grata“.

Adevărul este că partidele de opoziţie de centru-stânga nu au reuşit să opună o platformă politică mai atractivă pentru populaţie, comparativ cu ofertele lui Viktor Orban. Profitând şi de o conjunctură economică favorabilă şi, în primul rând, de banii europeni (cu toate că UE este unul dintre inamicii Ungariei, susţine premierul), Ungaria a înregistrat creşteri economice, iar guvernul a luat o serie de măsuri în favoarea populaţiei. În plus, cu o mare abilitate, Orban (cu ajutorul a doi consilieri israelieni) a fluturat în faţa populaţiei ameninţarea cu invazia refugiaţilor şi, legată de ea, a creat o figură a duşmanului – pe George Soros care, pasă-mi te, ar susţine instalarea refugiaţilor în ţările UE, inclusiv în Ungaria. Deşi teza s-a dovedit falsă şi nici un imigrant nu s-a stabilit în Ungaria, „sperietoarea“ a rămas, iar respingerea de către premier a cererii şi, recent, a pachetului de măsuri votat de ONU de a primi câteva sute de refugiaţi au determinat creşterea popularităţii regimului său şi victoria în ultimele alegeri. Deşi sunt binecunoscute măsurile antiliberale ale lui Orban, multe dintre ele fiind antidemocratice şi reprezentând încălcări ale drepturilor omului, acest aspect a tras mai puţin în balanţă decât măsurile economice şi discursul pe tonuri naţionaliste ale premierului, care sublinia că suveranitatea Ungariei este ameninţată. În ultimele zile, Orban a câştigat o miză importantă – dezgheţul în relaţiile politico-diplomatice cu Statele Unite. Boicotată de administraţia Obama, azi Ungaria se bucură de simpatia administraţiei Trump cu care împărtăşeşte multe poziţii comune, în primul rând în problema refugiaţilor. Exemplul cel mai concret al dezgheţului a fost vizita recentă a secretarului de stat Mike Pompeo la Budapesta

Până de curând, opoziţia de centru-stânga nu a reuşit să-şi formeze o poziţie comună, să ajungă la o înţelegere, aici intervenind şi orgoliile personale.Dar în ultimul an a avut loc o schimbare în atitudinea ei, iniţiind, este adevărat, punctual, o colaborare cu „Jobbik“, în pofida ideologiei şi principiilor susţinute de acesta, antiromă şi antisemită. Având în vedere probabil sintagma „scopul scuză mijloacele“, reprezentanţi ai „Jobbik“ au fost frecvent prezenţi împreună cu cei din opoziţia de centru-stânga la demonstraţii de protest, la adunări şi chiar dacă nu au făcut coaliţii electorale, în unele alegeri locale, „Jobbik“ fie şi-a retras candidatul în favoarea unuia din celelalte partide de opoziţie, fie nici nu a prezentat vreun candidat. Într-adevăr, în unele cazuri, tactica a avut succes, iar candidatul Fidesz a fost înfrânt. Se pare că şi aprecierea faţă de „Jobbik“ s-a mai schimbat, de aceea acum s-a lansat şi ideea (de-altfel respinsă chiar de „Jobbik“) de a forma o platformă electorală comună a opoziţiei la alegerile europarlamentare.

Această tendinţă este, în mod firesc, criticată de o parte din membrii partidelor de opoziţie care nu pot uita trecutul lui „Jobbik“ şi protestează faţă de o eventuală coaliţie mai strânsă. În ceea ce priveşte viitorii candidaţi la alegerile europene sau cele locale care vor avea loc în toamnă, unii dintre ei nu resping o colaborare „punctuală“ cu „Jobbik“, afirmând că primează interesul comun.

Noua orientare a opoziţiei (una „contra naturii“) nu a scăpat bineînţeles premierului Orban, care, în urmă cu câteva zile, în cadrul discursului anual despre starea naţiunii, i-a etichetat dur, vorbind despre alianţa dintre cămăşile roşii care au adus asupra poporului maghiar persecuţiile comuniste şi cămăşile brune care i-au trimis la moarte pe evreii din Ungaria. O critică foarte dură la adresa acestei tendinţe a fost adusă şi de Ronald Lauder, preşedintele Congresului Mondial Evreiesc. Lauder a declarat că s-a dus în mod special la Budapesta să vadă dacă această stare de fapt este reală şi a constatat „cu durere că este adevărat. În pofida încercărilor sale de a-şi schimba imaginea, «Jobbik» nu a făcut suficient pentru a se distanţa de rădăcinile sale antisemite sau să curme fluxul permanent de antisemitism şi rasism care se manifestă la organizaţiile sale locale... Cât timp extremismul domină în acest partid, «Jobbik» trebuie să fie calificat de colegii din parlamentul ungar şi de comunitatea internaţională ca un condamnat care nu merită să fie luat în considerare ca aliat... Este periculos pentru un partid politic din Ungaria să aibă de-a face cu partidul extremist «Jobbik»...“, a declarat preşedintele Congresului Mondial Evreiesc.

Lauder are dreptate. Acei lideri sau membri ai opoziţiei de centru-stânga care ar accepta şi susţin colaborarea, într-un fel sau altul, cu un partid extremist trebuie să-şi dea seama că nu acesta este cel mai bun mijloc de a răsturna regimul Orban. Aşa cum am spus mai înainte, nu întotdeauna scopul scuză mijloacele. Există nişte principii călăuzitoare democratice care stau la baza fiecărui partid de opoziţie din acest spectru politic şi recunoaşterea rasismului sau extremismului nu figurează în programul lor. Chiar dacă printr-o colaborare punctuală s-ar obţine anumite victorii electorale, pierderea credibilităţii în faţa electoratului democratic trage mult mai greu în balanţă decât câteva locuri de consilieri locali sau chiar primari. Nu aceasta este calea. Opoziţia de centru-stânga trebuie să ajungă, de preferat împreună, dar dacă nu, fiecare în parte să elaboreze un program, să facă oferte atractive populaţiei şi să explice, articulat, de ce nu sunt bune ideile lui Victor Orban şi ale Fidesz. Nu este uşor, dar calea pe care o au în vedere unii lideri ai opoziţiei i-ar duce pe termen lung la compromiterea definitivă a lor.