Operaţiunea „Votcă pentru Kim”. Rotterdamul a confiscat 90.000 de sticle de votcă, destinate liderului nord-coreean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Portul olandez Rotterdam a confiscat 90.000 de sticle de votcă rusească care ar fi fost destinate liderului nord-coreean Kim Jong-un şi generalilor săi, informează The Telegraph.

Ofiţerii vamali olandezi au capturat 3.000 de de lăzi de votcă, vineri, dintr-un vas care aparţinea companiei chineze Cosco Shipping, după un pont venit de la Ministerul rus de Externe.

Autorităţile cred că destinatarii sticlelor de votcă ar fi trebuit să fie Kim Jong-un şi comandanţii săi militari.

Confiscarea a fost urmată de informaţii conform cărora o cisternă rusă ar fi transferat combustibil în larg, în secret, către o navă nord-coreeană, de cel puţin patru ori în 2017 şi 2018, lucru ce ar încălca sancţiunile internaţionale asupra Phenianului, impuse din cauza programului său nuclear.

Doi membri ai echipajului au declarat pentru Reuters că vasul a plecat din Vladivostok aparent spre China, dar s-a întâlnit, în schimb, cu petrolierul nord-coreean Chon Moung-1, în cursul nopţii, în timp ce nu-şi transmitea poziţia.

Informaţiile legate de aceste tentative de a ocoli sancţiunile au apărut înaintea unui summit din Vietnam, dintre Kim şi preşedintele american Donald Trump.

Naţiunile Unite au limitat exportul de petrol  către Coreea de Nord şi au interzis complet exporturile de bunuri de lux, însă Kim încearcă în mod frecvent să ocolească aceste măsuri.

Lăzile de votcă descoperite vineri erau ascunse sub fuzelajul unei aeronave.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite