OMS avertizează că mortalitatea de COVID-19 în Europa va creşte de cinci ori faţă de aprilie, în lipsa unor restricţii mai dure

OMS avertizează că mortalitatea de COVID-19 în Europa va creşte de cinci ori faţă de aprilie, în lipsa unor restricţii mai dure

Directorul regional OMS pentru Europa Hans Kluge FOTO Arhivă

Directorul regional OMS pentru Europa Hans Kluge a avertizat că numărul deceselor cauzate de COVID-19 va fi de cinci ori mai mare decât în luna aprilie dacă autorităţle statelor nu impun restricţii mai dure care să oprească răspândirea pandemiei, relatează The Guardina.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Evoluţia epidemiologică din Europa naşte îngrijorări. Numărul cazurilor zilnice creşte, internările cresc, iar Covid este acum a cincea cea mai importantă cauză de deces în regiune, omorând peste 1.000 de oameni pe zi”, a declarat, joi, Hans Kluge.

Acesta mai adaugă că bilanţul zilnic al deceselor din Europa ar putea ajunge mai mare decât în lunile de vârf din primăvară. Simulările au arătat, potrivit lui Kluge, că dacă guvernele relaxează restricţiile pentru orice perioadă de timp, decesele zilnice de Covid ar putea urca de cinci ori peste vârful din aprilie, până în ianuarie anul viitor. 

Aceleaşi simulări au arătat că menţinerea şi înăsprirea restricţiilor ar putea încetini tendinţa. directorul OMS a mai atras atenţia că există un real potenţial ca epidemia să se agraveze, dacă boala se răspândeşte printre persoanele vârstnice şi grupurile vulnerabile, „ca urmare a contactelor sociale mai intense între generaţii”. Reprezentantul OMS pentru Europa a spus că există însă şi motive de optimism, deoarece controalele mai stricte decât în primăvară, introduse de multe ţări europene în această săptămână, ar putea salva sute de mii de vieţi. 

„Purtarea sistematică şi generalizată a măştilor, cu o rată de 95% mai degrabă decât rata de 60% de astăzi, împreună cu controale stricte asupra adunărilor sociale din spaţiile publice sau private ar putea salva până la 281.000 de vieţi până la 1 februarie”, a mai relatat Kluge.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările