Oficial german: Rusia şi-a crescut activităţile de spionaj la un nivel pe care nu l-am mai văzut de la Războiul Rece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SHUTTERSTOCK
FOTO SHUTTERSTOCK

Rusia şi-a intensificat activităţile de spionaj în Germania, la un nivel comparabil celui din perioada Războiului Rece, a declarat pentru o publicaţie germană şeful Biroului pentru Protecţia Constituţiei, Thomas Haldenwang.

„Percepţia noastră este că Rusia şi-a crescut activităţile considerabil. Până acum n-am cunoscut decât nivelul atins în perioada Războiului Rece”, a spus Thomas Haldenwang pentru ediţia de duminică a ziarului „Die Welt”.

Rusia are „un interes complex în cercetarea aproape tuturor domeniilor politice. Metodele lor sunt tot mai dure şi modalitatea de execuţie, tot mai brutală”, a spus şeful Biroului pentru Protecţia Constituţiei referindu-se la asasinarea în 2019, la Berlin a unui georgian, crimă pusă de procurorii federali din Germania pe seama agenţiilor guvernamentale ruse.

Este vorba de Zelimhan Hangoşvili, un ceceno-georgian care a luptat de partea separatiştilor în Al Doilea Război Cecen (1999 - 2000). După război, s-a angajat într-o unitate antiteroristă din Ministerul georgian de Interne. Vizat de mai multe tentative de asasinat, a emigrat în Germania, în speranţa că i se va pierde urma, dar în van.

La rândul său, şeful serviciilor federale de informaţii din Germania, Bruno Kahl, a atras atenţia asupra tentativelor din partea Rusiei şi Chinei în „zona hibridă prin toate metodele posibile pentru asigurarea unor avantaje proprii şi stârnirea dezbinării între statele vestice”.

„Gândiţi-vă la dominanţa altor puteri care vor să-şi impună voinţa asupra noastră. Putem remarca o schimbare de orientare morală, purced la acţiuni tot mai dure şi cinice şi îşi urmăresc interesele la vedere fără a le mai disimula prea mult”, a declarat acesta pentru Die Welt.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite