Oficial francez: Britanicii au făcut „concesii enorme” în negocierea acordului comercial post-Brexit

Oficial francez: Britanicii au făcut „concesii enorme” în negocierea acordului comercial post-Brexit

FOTO Shutterstock

Britanicii au consimţit la „concesii enorme” în negocierile acordului post-Brexit, cedând mai ales în puncte importante cu privire la pescuit, marele punct de blocaj între cele două părţi, ceea ce ar putea conduce la evitarea in extremis a unui „no deal” cu o săptămână înainte de „divorţul” definitiv, potrivit unei surse guvernamentale franceze, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste concesii au avut loc în ultimele două zile, dezvăluie această sursă, fără să precizeze dacă ele sunt suficiente în vederea încheierii unui acord sau dacă sunt necesare şi altele.

Premierul irlandez Micheal Martin a evocat la postul RTE „semnale pozitive”.

„Partea britanică s-a mişcat, însă dracul este în detaliile textelor, iar noi nu suntem încă acolo”, a temperat o sursă diplomatică.

„Verificăm ca toate garanţiile să fie acolo”, un proces care putea dura toată noaptea de miercuri spre joi înaintea anunţării unui acord, joi, „dacă totul merge bine”, anunţa sursa citată.

În cazul unei confirmări a unui compromis între Comisia Europeană (CE) şi Regatul Unit, acesta este necesar să fie validat de asemenea de către statele membre, un proces care durează câteva zile.

Însă există, în mod teoretic, suficient timp pentru ca un eventual tratat să intre în vigoare în mod provizoriu la 1 ianuarie, când Regatul Unit, care a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, părăseşte definitiv piaţa unică europeană.

Textul - de aproape 2.000 de pagini - urmează să fie validat ulterior de către Parlamentul European (PE).

Un succes al acestor negocieri, lansate în martie, le va permite celor două părţi să evite un „no deal” jenant pe plan politic şi păgubos la nivel economic.

Accesul pescarilor europeni în apele britanice era, miercuri, ultimul punct de blocaj al discuţiilor, altfel aproape încheiate, inclusiv cu privire la subiecte până acum problematice - precum soluţionarea litigiilor în noul acord şi măsuri de protecţie împotriva unei concurenţe neloiale.

În pofida ponderii economice reduse a pescuitului, acesta are o importanţă politică şi socială pentru mai multe state membre UE, cu Franţa în frunte, dar şi pentru Olanda, Danemarca şi Irlanda.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările