„Daily Mail“ continuă ofensiva împotriva imigranţilor români: „Din ianuarie, doar capra va mai rămâne în sat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotidianul britanic „Daily Mail” scrie că din ianuarie, momentul în care se vor ridica restricţiile de muncă pentru români, jumătate din populaţia unui sat va pleca în Marea Britanie pentru salarii mai mari şi ajutoare generoase.

Articolul publicat de „Daily Mail” are titlul „Din ianuarie, doar capra va mai rămâne, citat atribuit unui părinte român cu şapte copii. Un primar din România spune că jumătate din populaţia unui sat va pleca în Marea Britanie pentru ajutoare şi salarii mai mari” şi se încadreaza într-un lung şir de materiale ofensive la adresa imigranţilor români.

Autorul articolului citează doi primari din satele Berini şi Sacoşu Turcesc, care declară, potrivit celor de la Daily Mail, că jumătate dintre rezidenţii acestor sate vor călători în Marea Britanie pentru sistemul său social.

„Mulţi au plecat în Franţa, Italia şi Spania, dar în curând Marea Britanie va deveni o destinaţie mult mai atractivă, datorită condiţiilor mai bune”, spune primarul Gabriel Adrian Koller, conform articolului din „Daily Mail”.

Cotidanul arată că printre cei care vor să plece din ţară se află şi 170 de romi ce trăiesc într-o sărăcie lucie la marginea satelor, fără apă curentă şi cu circa 20 de persoane care împart o casă de trei camere. Remus Nada, în vârstă de 37 de ani, tată a şapte copii, declară pentru Daily Mail că speră să ajungă în Marea Britanie pentru a primi ajutor de locuinţă.

„Uitându-se la o capra din curte, Remus spune că din ianuarie doar ea va rămâne în sat”, scrie cotidianul „Daily Mail” despre posibilii imigranţi români.


Fotografiile cu care dailymail.co.uk a ilustrat articolul FOTO dailymail.co.uk

daily mail

Al doilea primar citat în materialul jurnaliştilor britanici este Andrian Gabriel, primarul satului Sacoşu Turcesc, din judeţul Timiş. Acesta subliniază, potrivit celor de la Daily Mail, că cei mai dornici să ajungă în Marea Britanie sunt tinerii, deoarece în ţară nu au mai nimic. „Ei vor merge să lucreze în agricultură şi construcţii, dar şi pentru ajutoare”, notează jurnaliştii britanici.

„Sfatul meu pentru Marea Britanie este să nu ofere totul oamenilor. Trebuie să ai grijă. Ce faci în cazul în care toată lumea ar vrea să ajungă în Marea Britanie? Ţi-ai permite?”, este un alt citat atribuit de ziariştii de la Daily Mail primarulul din Sacoşu Turcesc.

Publicaţia menţionează că romii din Berini trăiesc în colibe de lut şi supravieţuiesc mâncând varză, cartofi şi porumb, pe care ei le cultivă. De la 1 ianuarie, notează publicaţia britanică, toate cele 29 de milioane de persoane din România şi Bulgaria vor avea aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Uniunii Europene, inclusiv de a trăi şi de a lucra în Marea Britanie.


Fotografiile cu care dailymail.co.uk a ilustrat articolul FOTO dailymail.co.uk

image

Mai mult de 10.000 de romi din România şi Bulgaria sunt repatriaţi în fiecare an din Franţa, scriu jurnaliştii britanici.

Articolul din Daily Mail continuă cu afirmaţii ofensatoare la adresa imigranţilor români, prezentând un portret al celor mai bogaţi romi din satul Berini. Autorul articolului scrie că Remus Nada se poate lăuda că este un rom bogat deoarece a făcut bani frumoşi pe străzile din Paris.

„Am auzit la televizor că se vor schimba regulile. Asta va fi o oportunitate bună pentru noi. Fratele meu deja lucrează în construcţii, la Londra, aşa că ne va suna probabil să ne spună când putem ajunge şi noi pentru a obţine ajutoare sociale. Vreau să obţin un loc de muncă în construcţii pe piaţa neagră sau ca angajat”, spune Remus Nada.

Fotografiile cu care dailymail.co.uk a ilustrat articolul FOTO dailymail.co.uk

daily mail

În finalul articolului sunt dedicate două paragrafe preşedintelui Forumului European al Imigranţilor Romi, care declară că nimeni nu poate veni într-o ţară precum Franţa şi Germania să spună «Iată-mă, vreau ajutoare sociale». „E o aberaţie, un nonsens”, spune Rudko Kawczynski, potrivit celor de la „Daily Mail”.


Citeşte şi:

Mesajul de suflet prin care o profesoară britanică ce a lucrat în România ne ia apărarea în presa din Anglia

Scrisoarea profesoarei britanice Jade Bradley, publicată de cotidianul „The Scotsman”, vorbeşte despre problema imigranţilor români şi bulgari care ar putea ajunge în Marea Britanie odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii şi cum îi vede ea pe români după ce a predat timp de un an în ţara noastră.

Cotidianul „Daily Mail“ „atacă“ din nou. Românii, „drobul de sare“ care ameninţă slujbele britanicilor

Cu două luni înainte de ridicarea restricţiilor de muncă pentru români în Marea Britanie, cotidianul „Daily Mail“ pune din nou gaz pe foc, în stilul caracteristic, şi publică în ediţia sa electronică un amplu articol în care relatează că românii „stau deja la coadă“ pentru a veni să muncească în Anglia.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, ia apărarea românilor apărând libera circulaţie a cetăţenilor în UE

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy a avertizat sâmbătă, în „Discursul asupra Europei“ ţinut în capitala Germaniei cu ocazia aniversării căderii Zidului Berlinului, cu privire la pericolul reprezentat de abordările populiste împotriva imigraţiei şi a apărat ideea liberei circulaţii în Uniunea Europeană, libertate pe care o consideră un simbol al civilizaţiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite